Clienţii Electrocentrale sunt strânşi cu gigacaloria: facturi majorate cu peste 50% la întreţinerea pe ianuarie
Cheltuielile pentru întreţinere afişate zilele acestea la fiecare scară de bloc au luat, din nou, prin surprindere pe mulţi dintre orădeni. În urmă cu două săptămâni, conducerea Electrocentrale Oradea s-a sfiit să recunoască faptul că facturile aferente lunii ianuarie vor fi mai mari faţă de luna decembrie cu peste 50%, atenţionând, totuşi, că valoarea facturii pe luna ianuarie va fi influenţată de trei factori: temperaturile medii din prima lună a anului, numărul de zile facturate, 35 de zile faţă de 28 de zile, respectiv creşterea tarifului la gigacalorie de la 145 lei la 165 lei.
Comparând factura pe luna decembrie cu cea de pe luna ianuarie, creşterea costurilor la întreţinere în unele cazuri a fost şi de 60%. De exemplu, la o singură cameră, o persoană care locuieşte într-o casă situată pe strada Primăriei are de plătit pentru luna ianuarie 260 lei, în timp ce, pentru decembrie, factura a fost în sumă de 160 lei. "Nu mă aşteptam ca întreţinerea pe luna ianuarie pentru o singură cameră să fie aşa de mare", ne-a declarat Daniela S. O altă familie, care locuieşte în zona Decebal, într-un apartament cu două camere, are de achitat la asociaţie suma de 410 lei, după ce, în urmă cu o lună, a plătit 290 de lei. Membrii Asociaţiei Blocul Turn de pe str. Republicii nr. 3 s-au trezit şi ei cu facturi considerabil mai mari. La o cameră, o persoană are de plătit 227 lei, după ce, în urmă cu o lună, factura de întreţinere a fost de 161 lei. Pentru un apartament cu trei camere proprietarii au de achitat 404 lei, în timp ce, în decembrie, aceeaşi familie a plătit 273 lei. La cinci camere, dacă factura pe decembrie a fost de 391 lei, în ianuarie a fost de 589 lei. Cea mai mare factură o are de achitat o familie cu cinci persoane, care va trebui să plătească 602 lei, după ce, în decembrie, au avut la întreţinere 466 lei. "Cei 20 de lei pe gigacalorie plătiţi dintr-o dată s-au simţit. Oamenii nu au comentat. E mult pentru pensionari, peste 80% dintre locatarii blocului nostru făcând parte din această categorie", a precizat I. Vavură, preşedintele Asociaţiei "Blocul Turn".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.