Marţi, 23 decembrie, colindători cu turca din Tilecuş vor sosi în Oradea pentru a susţine un spectacol maraton şi itinerant de datini şi obiceiuri de Crăciun. Primul popas îl vor face pe Aleea Emanuil Gojdu, din Oradea, la Direcţia Judeţeană pentru Culte, Cultură şi Patrimoniu Naţional Bihor şi, bineînţeles, la sediul Redacţiei "Crişana", alaiul colindătorilor îndreptându-se, apoi, în jurul orei 9,30, spre Consiliul Judeţean Bihor, de la ora 10,30, spre Penitenciarul Oradea, de la ora 11,00, spre Episcopia Ortodoxă Română a Bihorului şi Sălajului, şi de la ora 11,45, spre Muzeul Ţării Crişurilor.