Cei doi artişti, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, au fost şi continuă a fi, prin valoarea muzicii şi credinţei în puterea versului, glasul naţiunii noastre. Prin intermediul acestor doi mesageri de simbol, românii de pe ambele maluri ale Prutului au cunoscut aceleaşi valori: dragostea de neam, ţară, grai.

 

Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea organizează evenimentul de comemorare, în colaborare cu ASTRADROM şi Teatrul "Arcadia", cu sprijinul Primăriei Oradea şi a Federaţiei Student-Pro. Astfel, duminică, 1 noiembrie 2009, de la ora 12.00, va avea loc slujba de pomenire la biserica din Campusul Universităţii, iar la ora 17.00, programul va continua cu un spectacol la Teatrul "Arcadia". Sunt invitaţi Cristofor Aldea Teodorovici şi bunica lui, Maria Aldea. Vor rosti cuvinte de apreciere delegaţii asociaţiilor care formează Liga Studenţilor Basarabeni din România. Spectacolul va cuprinde cântece de Ion şi Doina Aldea Teodorovici, interpretate de studenţii basarabeni din Oradea şi de Cristofor, precum şi versuri recitate de către actorii Teatrului "Arcadia". Sunt invitaţi toţi iubitorii de frumos, de neam şi de credinţă!