Dornici de concert şi distracţie, câteva sute de orădeni, majoritatea tineri, au încins un chef în centrul Oradiei de Ziua Europei. Casa de Cultură a Municipiului a organizat concertul de aseară la care au fost invitaţi să cânte Narcotic Sound, Delia şi Bandidos.

Deşi vremea a fost destul de rece, tinerii orădeni au dovedit că sunt dornici de concerte şi distracţie. În ton cu multilingvismul Europei, la concert au avut posibilitatea să asculte hituri în română, engleză, spaniolă şi portugheză. Spectacolul programat să înceapă în jurul orei 18.30 a început cu întârziere şi a durat până aproape de miezul nopţii, atmosfera de petrecere fiind întreţinută de exoticele apariţii ale dansatoarele Deliei şi băieţilor de la Narcotic Sound. Ca de obicei în cazul unor astfel de evenimente, în parcare au fost amenajate standuri cu băuturi şi mâncare, pentru ca spectatorii să-şi poată potoli foamea şi setea.