Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a organizat vineri, 17 mai, faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, competiţie la startul căreia s-au aliniat 13 echipaje din judeţul Bihor.

 

Fiecare echipaj din cadrul celor nouă servicii voluntare şi patru servicii private pentru situaţii de urgenţă participante a avut in componenţă zece membri (opt concurenţi şi două rezerve), coordonaţi de un antrenor (şeful serviciului). În cadrul competiţiei, al cărei scop îl constituie dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, echipele şi-au disputat întâietatea pe parcursul a trei probe practice: Ştafeta 4X100 metri, Pista de îndemânare şi viteză şi Realizarea dispozitivului de intervenţie. La finalul celor cinci ore de concurs, rezultatele obţinute de competitori s-au concretizat în următorul clasament: Categoria „Servicii voluntare pentru Situaţii de Urgenţă” (SVSU): Locul I - SVSU Diosig, Locul II - SVSU  Șimian, Locul III - SVSU Curtuişeni; Categoria „Servicii private pentru Situaţii de Urgenţă” (SPSU): Locul I - SPSU OMV Petrom, Locul II - SPSU Celestica Oradea, Locul III - SPSU Sinteza Oradea. Echipele clasate pe primul loc în cadrul celor două categorii (SVSU Diosig şi SPSU OMV Petrom) vor participa la etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ce se va desfăşura în județul Sălaj, în luna iulie.