Conferinţă pentru studenţii de la Medicină şi Farmacie - Trucuri pentru a găsi un loc de muncă
Activitatea a avut loc în cadrul Proiectului „Studenţii de azi, profesioniştii de mâine", fiind cea de-a opta conferinţă din ciclul celor 16 propuse. La început, reprezentanta Gi Group, Mirela Dume, le-a prezentat studenţilor cum se redactează un CV cu impact, scrisoarea de intenţie, comportamentul adecvat în cadrul unui interviu.
„Studenţii au aflat care trebuie să fie atitudinea la un interviu, care sunt dificultăţile cu care ar putea să se confrunte, la ce să se aştepte, ce aşteaptă un angajator de la ei etc. Un lucru important pe care l-au conştientizat este legat de învăţarea continuă. Nu înseamnă că dacă ţi-ai luat o diplomă să stai şi să te aştepţi ca locurile de muncă să vină spre tine. Trebuie să te implici, să cauţi, să te perfecţionezi în continuare, spre exemplu să aprofundezi limba sau limbile străine pe care le-ai învăţat în timpul şcolii", a spus Dana Bodea, psiholog, coordonator local evenimente. Prorectorul Simona Trip a spus că este a opta conferinţă şi că, la fel ca în cele desfăşurate deja, şi la cele care vor urma vor fi invitaţi, pe rând, studenţi de la facultăţi şi departamente diferite. După discuţiile despre găsirea unui job, au urmat luările de cuvânt ale invitaţilor Corina Neamţu - farmacist şef la Farmacia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi Adela Roşca - reprezentant medical la o societate farmaceutică, specialişti care au vorbit despre tainele meseriei, provocările cu care au de-a face, dar şi despre greutăţile pe care le întâmpină în practicarea meseriei, fiind programată şi o sesiune de întrebări.
Cautam operatori calculator. Instruire gratuita sub forma unor lectii prin email. Se lucreaza part-time sau full-time. Acest proiect vizeaza piata Americana a cartilor electronice. Cereti detalii la margaretacovete@yahoo.ro
Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: concam68@gmail.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: bademio@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: rodica98827@yahoo.com
Oferte de lucru pe timp de criza! Alternativa noastra este cea mai sigura si mai serioasa! Oferim din start contract legal! Oamenii au inceput deja sa lucreze! S-au facut primele plati! Avem dovada! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigurile sunt garantate! 300 de dolari lunar, pentru operatori online, cu 3 ore de lucru pe zi! Va expediem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: prosperand@gmail.com
Ce le recomandati acestor studenti doamna psiholog sa urmeze o a doua facultate limbile straine nu vedeti ca diplomele nu au nici o valoare?
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: roxanam77@yahoo.fr
toata lumea vinde "boabe si pilule" dar producatori autohtoni de medicamente mai exista?