Ambulanţa îşi face datoria şi a consultat-o pe lidera Sindicatului Forum aflată în greva foamei. În jurul prânzului, după 36 de ore de când a decis să nu mai mănânce, un echipaj medical s-a deplasat la Consiliul Judeţean Bihor pentru a monitoriza starea sindicalistei Kiss Judit. Abandonată de restul colegilor, Kiss Judit a recurs la această formă extremă de protest pentru a atrage atenţia asupra situaţiei tensionate din instituţie.

În urul orei 12.00 un echipaj s-a deplasat în curtea CJ Bihor şi preţ de 45 de minute i-a administrat liderului de sindicat glucoză prin perfuzie. „Am fost solicitaţi de către o persoană aflată de 36 de ore în greva foamei. Am găsit-o cu o valoare a glicemiei de 54, normal este 80-120. I-am administrat glucoză", ne-a declarat Laura Ţigan, medic specialist medicină de familie. Potrivit medicilor, persoanele a căror glicemie coboară spre 30 pot intra în comă hipoglicemică. Cu toate aceste riscuri, Kiss Judit este decisă să continue protestul. Azi, conducerea CJ Bihor va prezenta un punct de vedere faţă de situaţia funcţionarilor, ivită după emiterea dispoziţiei de reţinere a sporului de dispozitiv. Totodată, la nivelul Sindicatului Forum s-a format o delegaţie formată din Lia Dumiter, Gaje Vlad, Marius Indrieş şi Ferencz Hajnal care are mandat să negocieze un nou contract colectiv de muncă. Ieri, niciunul dintre angajaţii CJ Bihor nu s-a arătat solidar faţă de acţiunea de protest a liderului lor de sindicat. „Dacă nu ai cu cine să lupţi, o laşi baltă", este punctul de vedere exprimat chiar de Delia Mihele, vicepreşedinta Sindicatului Forum. Liderul Sindicatului Forum a decis ca, începând cu ora 15.30, a zilei de 12 martie a.c., să declanşeze o grevă a foamei ca măsură de protest faţă de presiunile la care a fost supusă de conducerea instituţiei, atât ea, cât şi colegii din CJ Bihor.