Complexul President din Staţiunea "Băile Felix" este, în aceste zile, gazda celui de-al II-lea Congres Balcanic de Kinetoterapie, intitulat "Standarde Europene în Kinetoterapia Balcanică". Manifestarea este organizată de federaţia Română a Asociaţiilor de Kinetoterapie în colaborare cu Universitatea Oradea. La manifestare, care se desfăşoară în perioada 10-14 mai, şi-au anunţat participarea circa 150 de specialişti din ţară şi din străinătate. Astăzi, prima zi a manifestărilor, se derulează înregistrarea participanţilor, iar în paralel, între orele 16.00 şi 19.00 are loc seminarul internaţional cu tema "Probleme moderne şi postmoderne în kinetoterapia europeană". Ceremonia de deschidere a manifestărilor va avea loc mâine, de la ora 10.00, urmând ca pe parcursul a trei zile să fie prezentate circa 100 de lucrări din domeniu. Participanţii se vor distra, apoi, vineri seara de la ora 20.00 la un foc haiducesc la restaurantul Hotelului President, iar sâmbătă la o excursie la Peştera Urşilor din Chişcău şi în Staţiunea Stâna de Vale.