Jandarmii şi-au invitat copiii, luni, la Sala de Teatru Arcadia, unde s-a pus în scenă spectacolul intitulat "Poveşti populare ruseşti".

Trupa "Arcadia" a Teatrului "Regina Maria" aduce pe scenă acest spectacol în interpretarea noii actriţe, Bianca Viviana Priceputu, şi a cunoscutului actor Igor Lungu. Regia acestui spectacol îi aparţine lui Igor Lungu, iar scenografia a fost semnată de Csuri Emese. Spectacolul a avut în "distribuţie" şi păpuşi utilizate de teatru în repertoriile anilor '70 - ‘90 şi recondiţionate acum. Copiii au urmărit cinci poveşti: "Gogoaşa", "Ridichea uriaşă", "Vulpea şi corbul", "Cocorul şi vulpea", "Căsuţa iepuraşului". Coloana sonoră a prezentat muzică autentică, iar melodiile şi vocea povestitorului îi apaţin actriţei Zentania Lupşe. La finalul spectacolului cei doi actori i-au invitat pe copii pe scenă pentru o poză de grup.