CosmoParc Oradea 1.0 - Cetatea Oradea invadată de prichindei
Zi frumoasă sâmbătă, în Cetatea Oradea. Micuți de toate vârstele au luat cu asalt atelierele CosmoParcului încă de la primele ore. Evenimentul a avut ca scop familiarizarea copiilor cu noțiuni de știință și astronomie, într-un mod plăcut și distractiv.
Vremea frumoasă a ținut cu copiii sâmbătă când micuții au avut ocazia să afle lucruri interesante despre univers, despre chimie, despre roboți, matematică și fizică.
„Atelierele au fost deschise la ora 10.00. Toate atelierele au fost conduse de profesori de specialitate sau specialiști de la firmele participante. Cel de matematică distractivă a fost plin de copii de la primele ore. Cele de robotică, IT, chimie și literatură distractivă au fost disponibile până la 18.00. Planetarium-ul a fost deschis pe toată durata evenimentului, iar de la 17.00 a avut loc spectacolul „Bum Bum” organizat de Teatrul de copii. Cele mai iubite ateliere au fost cel de IT, copiii au fost atrași de calculatoare, roboți, de imprimanta 3 D. La atelierul de chimie s-au organizat, din jumătate în jumătate de oră, experimente și tot timpul au fost acolo copii. Dorim ca evenimentul să se repete pentru că are succes. Am trimis un amendament și Primăriei Oradea pentru a realiza un studiu de fezabilitate și a construi un astfel de parc de distracții și astronomie. Sperăm să putem colabora și să realizăm acest parc împreună cu Primăria pentru că este nevoie. Vrem să realizăm un eveniment asemănător, poate nu atât de mare, și pentru copiii din județ”, a declarat, pentru Crișana, Mihai Șvab, vicepreședinte USR Bihor și președinte Anima Urbi.
La planetarium micuții au învățat despre constelații și planete iar seara, după lansarea întunericului, au venit specialiști de la Asociatia „Astroclub Meridian 0”, cu două telescoape, și le-au povestit despre stele arătându-le cerul.
Participanții au avea acces la hărți cu meridianul Zero, un atelier de scriere, despre literatura SF, dar și un atelier cu matematică aplicată și distractivă.
La ora 17.00, teatrul de copii a pus în scenă spectacolul „Bum-Bum”, un spectacol nonverbal, interactiv, cu elemente de magie care a fost repede îndrăgit de copii. La finalul lui, toți micuții au intrat pe „scenă” bucurându-se de baloane de toate felurile.
USR Bihor își dorește crearea unui parc științific, cu astronomia ca temă centrală. „Acest demers, de educație nonformală, ar contribui semnificativ la orientarea în carieră a tinerilor generații. Credem că este corect să afirmăm că în prezent, copiii și tinerii absorb mult mai multă informație din activități extracurriculare, în timpul liber, decât o fac la școală. În plus, ar fi o atracție turistică unică și valoroasă pentru Oradea” se afirmă în comunicatul organizatorilor. Aceștiau au strâns semnături pentru CosmoParc și îi invită pe cei care doresc să sprijine proiectul să semneze petiția la adresa: petition.qomon.org/semneaza-pentru-cosmoparc/
Evenimentul a fost organizat de USR Bihor împreună cu asociația Anima Urbi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.