Cu ocazia sărbătorii Zilei Pompierilor Militari din România (13 septembrie), conducerea ISU Crişana a prezentat ieri un raport de activitate a instituţiei pe primele opt luni ale acestui an. Astfel, generalul de brigadă Ioan Baş, inspector şef al ISU Crişana, a ţinut cu această ocazie să mulţumească întregului personal pentru activitatea şi munca depusă.

„Obiectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor în primele opt luni ale acestui an au vizat perfecţionarea pregătirii personalului, intensificarea şi eficientizarea acţiunilor preventive, îmbunătăţirea logisticii şi gestionarea cu maximă responsabilitate a tuturor resurselor, în condiţiile unui buget auster", a precizat generalul Ioan Baş. În primele 8 luni ale anului 2012, Inspecţia de prevenire a planificat şi executat un număr de 2.614 controale de prevenire din care: 1.129 la operatori economici, 1.372 instituţii şi 113 la unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.

Sărbătoare la toate unităţile

Pompierii îi aşteaptă azi, 13 septembrie, de la ora 12.00, cu porţile deschise pe orădeni la sediul din Strada Avram Iancu. Vizitatorii vor avea ocazia să asiste la prezentarea tehnicii de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotare, la executarea exerciţiilor demonstrative de stingere a incendiilor şi salvare de la înălţimi, la exerciţii de descarcerare a persoanelor dintr-un autoturism avariat şi de acordare a primului ajutor calificat, precum şi la efectuarea unor segmente din probele concursurilor profesionale. Tot azi, pompierii vor defila începând de la ora 18.00 cu autospecialele de intervenţie în municipiul Oradea, pe traseul: strada Avram Iancu-strada Traian Moşoiu-Piaţa 1 Decembrie-Piaţa Independenţei-strada General Magheru-Bulevardul Ştefan cel Mare-strada Transilvaniei-strada Matei Basarab-strada Avram Iancu. În altă ordine de idei, generalul Baş a anunţat că la festivităţile din cursul zilei de azi vor fi avansaţi în grad înainte de termen plutonier Cristian Maliţa şi plutonier adjutant Florinel Lascău din cadrul Staţiei de Pompieri Aleşd pentru că în urmă cu trei săptămâni au salvat viaţa unui bărbat de 62 de ani care era să se înece în ştrandul din Aleşd.

Un scurt bilanţ

Pe timpul controalelor şi verificărilor desfăşurate în perioada de timp analizată, au fost depistate un număr de 10.314 nereguli, din care 4.514 au fost soluţionate operativ, pentru neregulile constatate fiind aplicate un număr de 4.293 de sancţiuni, din care 3.316 avertismente şi 977 amenzi, în valoare totală de 905.500 lei. Până pe 31 august a.c. au avut loc 5.081 evenimente care au implicat intervenţia operativă a echipajelor de pompieri, a echipajelor SMURD şi a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, în medie 21 intervenţii pe zi, faţă de 19 intervenţii în aceeaşi perioadă a anului 2011. Din totalul celor 1.465 de situaţii de urgenţă gestionate de inspectorat, altele decât cele medicale, 866 au fost incendii de vegetaţie uscată. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul incendiilor a fost aproximativ egal, în primele 8 luni ale anului 2012 înregistrându-se 251 incendii faţă de 255 incendii înregistrate în 2011. Din analiza indicatorilor de performanţă, comparativ cu media la nivel naţional, a rezultat o valoare a timpului de răspuns la incendii de 14 minute faţă de 15 minute la nivel naţional, timpul mediu de intervenţie de 71 minute faţă de 93 la nivel naţional, valoarea estimată a bunurilor salvate la nivelul judeţului Bihor fiind de 22.913.250 lei.