Cu zbuciumul din suflet prin buciumul de alamă
Doar câţiva orădeni s-au oprit ieri în faţa Primăriei din Oradea pentru a asista la ceremonialul militar organizat de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Bihor, municipalitate şi Garnizoana Oradea cu ocazia Zilei Imnului Naţional. Evenimentul este marcat în fiecare an, începând cu anul 1998, după ce Parlamentul României a decis prin Legea nr. 99/1998 ca ziua de 29 iulie să fie proclamată Ziua Imnului Naţional al României.
La manifestări au fost de faţă reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, şefi ai structurilor de ordine publică, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, veterani de război şi reprezentanţi ai partidelor politice. Ceremonialul a debutat cu rugă şi închinare pentru poporul român oficiate de preotul militar Mircea Ioniţă. În cadrul ceremoniei de ieri de la Oradea, prefectul Gavrilă Ghilea şi preşedintele ANCMRR "Gen. Traian Moşoiu", col. (r) conf. univ. dr. Vasile Creţ, au susţinut alocuţiuni cu privire la semnificaţia imnului. "Deşteaptă-te, române! este un simbol al României de azi, al României moderne, al României dintotdeauna", a menţionat prefectul de Bihor, care susţine că poetul Andrei Mureşanu a reuşit să exprime, prin versurile imnului, "tot zbuciumul din sufletele românilor". De asemenea, acesta a adăugat că, prin mesajul său vibrant, imnul naţional rămâne mereu actual. "Mesajul este acela de a nu uita niciodată trecutul, de a nu accepta niciodată tirania", a mai menţionat Gavrilă Ghilea. La rândul său, col. (r) conf. univ. dr. Vasile Creţ a menţionat că "Deşteaptă-te, române!" este un cântec solemn care exprimă unitatea, suveranitatea şi independenţa poporului român şi are două conotaţii: una socială, pentru că tinde spre mai bine, spre proprietatea naţională, şi una naţională, cu privire la tradiţiile istorice ale neamului nostru. "Chiar dacă unii aşa îl consideră, să ştiţi că imnul României nu este perimat", a adăugat Creţ. După aceste discursuri, Muzica Militară a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" a interpretat o scurtă suită de marşuri ostăşeşti. Programul trebuia să cuprindă şi interpretarea, de către cei prezenţi a Imnului Naţional, însă doar fanfara s-a achitat de această sarcină. Ceremonialul s-a încheiat, în mod tradiţional, cu defilarea detaşamentului de onoare din care au făcut parte militari de la Unitatea de Transmisiuni, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana".
De remarcat că, în timpul ceremonialului, agenţii Poliţiei Comunitare Oradea au împărţit orădenilor pliante care conţineau toate cele 11 strofe ale imnului şi un scurt istoric al imnului de stat din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.