Clubul sportiv Velo Sport Oradea, în parteneriat cu Muzeul „Ţării Crişurilor", a organizat ieri cea de-a doua ediţie a concursului de ciclism montan din Bihor „Cupa Crater XCO Betfia". Au participat ciclişti din mai multe judeţe ale ţării, dar nu au lipsit nici cei din străinătate.

Cei aproximativ 80 de participanţi de toate vârstele au avut de parcurs 4,5 kilometri cu 230 de metri diferenţă de nivel cumulat pe tur, ce a inclus atât porţiuni de coborâri tehnice cât şi urcări, cu pante de peste 25%. Concursul s-a dovedit atractiv încă de la prima ediţie, ecourile sale ajungând şi dincolo de graniţă, spun organizatorii. Premiile de anul acesta au trezit, de asemenea, un interes crescut. „Se vor acorda premii constând în bani, un total de 2.000 lei primilor cinci clasaţi la categoria Elit, astfel: locul I - 800 lei, locul II - 500 lei , locul III - 300 lei, locul IV - 250 lei , locul V - 150 lei, produse valoroase (ex. cadre de biciclete, piese de biciclete), bonuri de cumpărături, cupe, medalii şi diplome. Se va organiza o tombolă între participanţi, marele premiu fiind un cadru de bicicletă performant, specific ciclismului montan cross-country. Valoarea totală a premiilor este de 6.000 lei", a spus Norbert Darmany, preşedintele Clubului Sportiv Velor Sport Oradea şi organizatorul competiţiei. Competiţia de ciclism montan „Cupa Crater XCO Betfia" a fost organizată după regulamentul de Cross-Country Olimpic (XCO). Aceasta este una dintre cele patru discipline olimpice de ciclism şi singura proba olimpică dintre probele de mountainbike. „Datorită faptului că traseul atinge rezervaţia paleontologică Lacul Fosilifier de pe Dealul Şomleu, aflat în custodia Muzeului Ţării Crişurilor, fiind parte integrantă a reţelei ecologice Natura 2000, am conceput ruta împreună cu reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor", a adăugat Norbert Darmany.