Curs festiv la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Au spus "adio" studenţiei
Sute de părinţi, rude şi prieteni au ţinut morţiş să le fie alături celor aproximativ 210 absolvenţi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică la cursul festiv care a avut loc ieri, la amiază, în sala de spectacole a Teatrului Regina Maria. Invitat special la eveniment a fost prefectul Claudiu Pop.
"Înarmaţi" cu flori, aparate foto sau telefoane, "spectatorii" au ocupat toate locurile din sală, loje sau de la balcon, ba chiar unii dintre ei au fost nevoiţi să stea în picioare, aşteptând cu nerăbdare şi emoţie momentul în care absolvenţii au primit diplomele. Din partea Decanatului, la festivitatea de ieri a fost prezent lect. univ. dr. Ştefan Herchi, acesta transmiţându-le viitorilor jurişti şi specialişti în administraţie publică mesajul decanului Valentin Mirişan. De asemenea, acesta i-a felicitat pe absolvenţi pentru rezultatele obţinute de-a lungul celor patru ani de studiu. La rândul său, prefectul Claudiu Pop le-a adresat cuvinte de încurajare celor aproximativ 210 tineri prezenţi pe scena Teatrului Regina Maria. "Sper că voi veţi fi viitorii procurori, judecători şi, de ce nu, viitori prefecţi de Bihor", a menţionat Claudiu Pop. Au urmat cursurile speciale spusţinute de cei doi decani de suflet aleşi de studenţii celor două specializări: asist. univ. Radu Dacin (la specializarea Drept) şi asist. univ. Mihaela Teacă (specializarea Adminisrtraţie Publică). Au mai vorbit cele două şefe de promoţie: Ariana Gherghel (Drept) şi Sefora Popuş (Administraţie Publică), după care a venit rândul îndrumătorilor de an: avocatul Mircea Ursuţa (Drept) şi Claudia Timofte (Administraţie Publică). Aceştia au strigat catalogul şi au înmânat diplomele. La final, a avut loc tradiţionala poză de grup, după care absolvenţii, înconjuraţi de familii şi prieteni, au ieşit din sală cu braţele pline de flori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.