Curs festiv la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport - O nouă promoţie de specialişti în turism
Absolvenţii Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport, Departamentul de Geografie, Turism şi Amenajarea Teritoriului, şi-au luat rămas bun de la viaţa de student şi de la orele de curs. Festivitatea de absolvire a avut loc miercuri după-amiaza în Aula Magna a Universităţii din Oradea.
Cursul festiv a debutat cu un moment solemn - intonarea imnului României şi al celui internațional al absolvenților, "Gaudeamus igitur". Pe ritmurile acestuia din urmă, absolvenţii au intrat, emoţionaţi, în sala plină de părinţi, prieteni, rude, cadre didactice, personal al Facultăţii de Geografie, care au dorit să le fie alături în acest moment important din viaţa lor. La eveniment au fost prezenţi rectorul Universităţii din Oradea, prof.univ.dr. Constantin Bungău, preşedintele Senatului Universităţii, prof. univ. dr. Sorin Curilă, decanul Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport, prof. univ. dr. Alexandru Ilieş, şi prodecanul Facultăţii, lect. univ. dr. Paul Dragoş, moderator fiind lect. univ. dr. Mihai Vlaicu, unul dintre profesorii apreciaţi de absolvenţi. "Să fii absolvent este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţă. Acum trei ani, abia ştiaţi ce înseamnă săptămâna pară şi săptămâna impară", le-a spus rectorul Universităţii absolvenţilor, felicitându-i pentru că fac parte "dintre cei care aţi finalizat cu brio această facultate", rata de promovabilitate fiind de 76%. "Drumul dumneavoastră nu se încheie aici. Vă aşteptăm la master", a adăugat Constantin Bungău, îndemnându-i, totodată, "să fiţi acei absolvenţi cu care Universitatea din Oradea să se mândrească şi să faceţi performanţă la locul de muncă". La rândul său, decanul Facultăţii de Geografie, Alexandru Ilieş, le-a cerut absolvenţilor să încerce să performeze în ţară, "chiar dacă mirajul Vestului este mare". "În domeniul turismului, în România, cele mai performante structuri nu sunt păstorite de români. Oare ce văd ei şi nu vedem noi? Sunt convins că cei de la Geografia Turismului şi de la Planificare Teritorială vor găsi succesul în ţară, alături de cei dragi", a afirmat decanul. În cadrul cursului festiv, au fost prezentate cadrele didactice care au predat în cadrul Facultăţii în cei 50 de ani de învăţământ geografic, dar şi cadrele didactice care le-au predat actualilor absolvenţi. După discursurile celor trei şefi de promoţie, absolvenţii au fost chemaţi pe rând să li se înmâneze diplomele onorifice de absolvire.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.