Şcoala doctorală din cadrul Universităţii Oradea se poate lăuda cu încă un absolvent. Sâmbătă, asist. univ. Adrian Popoviciu, de la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, şi-a susţinut public teza de doctorat cu titlul "David Mitrany şi funcţionalismul". Comisia prezentă la susţinere i-a acordat doctorandului titlul ştiinţific de doctor în istorie, cu distincţia "Magna cum laude".

David Mitrany (1888 - 1975) a fost un istoric şi politolog născut în România, naturalizat în Marea Britanie. David Mitrany este părintele abordării funcţionale, teorie fundamentală în domeniul relaţiilor internaţionale, mai ales în cel al studiilor integrării. Lucrarea îşi propune aducerea în atenţia mediului universitar, dar şi a marelui public a personalităţii marcante a lui David Mitrany, de origine română, ca o reparaţie morală şi demers ştiinţific pentru aşezarea sa în galeria marilor personalităţi ale României. "Una din raţiunile pentru care am realizat acest demers vizează apartenenţa sa la spaţiul geografic, cultural şi intelectual românesc. Curentele care promovau concepţii paneuropene căpătaseră un destul de mare răsunet încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În această categorie de proiecte unioniste, federative sau confederative se încadrează efortul lui David Mitrany, care propunea un sistem de pace funcţional - A Working Peace System, ca sistem aducător de pace şi prosperitate socială", susţine Adrian Popoviciu. Lucrarea are şi anumite limite obiective datorate, în principal, lipsei documentelor referitoare la David Mitrany în arhivele româneşti. Ele au fost suplinite, într-o anumită măsură, de informaţii culese din memoriile sale, precum şi din lucrările interdisciplinare editate, cu trimitere la istorie, relaţii internaţionale, ştiinţe politice, economie, drept, sociologie în care se fac referiri la David Mitrany. Comisia, formată din prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, Universitatea din Oradea - preşedinte, prof. univ. dr. Mihai Drecin, Universitatea din Oradea - conducător ştiinţific; prof. univ. dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, SNSPA Bucureşti, prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Horga, Universitatea din Oradea - membri, după mai multe minute de deliberări, a decis să acorde doctorandului titlul ştiinţific de doctor în istorie, cu distincţia "Magna cum laude".