De mărţişor, la Era Shopping Park: Mazaginul-târg de produse tradiţionale şi-a deschis porţi(i)le
În prima zi de martie, producătorii locali au inaugurat primul magazin de produse naturale tradiţionale din Bihor. Panglica magazinului „Târgul ţăranului" din incinta Era Shopping Park a fost tăiată de prefectul judeţului, Gavrilă Ghilea, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, şi Bogdan Voicu, reprezentantul producătorilor.
Magazinul reuneşte 10 producători din Bihor, fiind prima iniţiativă de acest fel care încurajează micii producători şi comerţul cu produse proaspete, naturale.
„Târgul săptămânal de produse naturale tradiţionale a fost un real succes şi i-a determinat pe producătorii locali să-şi extindă şi să-şi permanentizeze oferta: 10 dintre cei mai buni producători locali s-au asociat pentru a-şi vinde direct produsele, fără intermediari. Astfel, orădenii nu mai sunt nevoiţi să treacă graniţa pentru a-şi face cumpărăturile, diferenţa dintre calitate şi preţ nu mai există, ei având astăzi toate motivele să rămână acasă", arată Graham Kilbane, CEO Omilos Group, care deţine Era Shopping.
Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, s-a declarat încântat de faptul că producătorii locali au găsit un loc la standard european unde să-şi desfacă produsele, mulţumind în mod special conducerii complexului că au arătat înţelegere pentru nevoile producătorilor. „Desfacerea produselor este o problemă, mai ales a celor de calitate, care, iată, poartă amprenta bihorenilor. Cred că şi în anii următori aceştia îşi vor face un nume şi un renume, iar noi, consumatorii, putem avea încredere deplină în produsele lor", a spus preşedintele CJ.
Prefectul Gavrilă Ghilea i-a felicitat atât pe producătorii care au reuşit să-şi unească eforturile pentru a deschide magazinul, cât şi conducerea complexului, care reuşeşte în vremuri de criză să atragă agenţi economici. „Sunt convins că şi alţi producători vor ocupa în viitor spaţii comerciale. Iată că putem face treabă bună şi cu produsele autohtone, care sunt la fel de bune ca şi cele din străinătate. În mod sigur, eu o să mă aprovizionez de aici", a spus prefectul Ghilea.
Clienţii parcului comercial vor găsi la „Târgul Ţăranului" miere naturală şi produse derivate (propolis, polen), ceaiuri, tincturi şi unguente pe bază de plante, pălincă de prune, mere sau cireşe, vin, produse din carne, brânzeturi de oaie şi capră făcute după reţete tradiţionale româneşti şi italiene, legume şi fructe din gospodărie, ulei presat la rece, tăiţei de casă şi covrigi, prăjituri etc.
„Cred că magazinele de tipul târgurilor tradiţionale sunt binevenite în cadrul centrelor comerciale. Pe lângă faptul că sunt o excelentă oportunitate pentru micii producători, cumpărând de la noi, orădenii îşi asigură o viaţă sănătoasă, implicit sprijinind şi economia locală. Sunt convins că clienţii noştri vor fi încântaţi să aibă mereu la îndemână produse proaspete şi să poată discuta direct cu cei care le produc", a spus Mihai Demian, producător de brânzeturi după reţete tradiţionale româneşti şi italiene.
Cum magazinul s-a deschis sub semnul tradiţiei, aceasta a fost respectată până la capăt. Doi preoţi au sfinţit locul, i-au binecuvântat pe producători şi pe cei care le vor trece pragul, iar ansamblul profesionist „Crişana" a susţinut un concert de muzică populară, dansuri şi cântece tradiţionale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.