Peste 100 de medici au participat vineri la o şedinţă festivă organizată la Primăria Oradea, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii. În cadrul şedinţei festive, patru cadre medicale, oftalmologul Norbert Segal, anestezistul Szilagyi Ludovic, hematologul Gabriela Miculschi şi fostul ministru al Sănătăţii, Ladislau Ritli, au fost recompensaţi pentru munca în slujba pacientului, cu premiul „Dr. Marta Buteanu".

Din prezidiul care a înmânat premiile au făcut parte medicii Gheorghe Carp, Adalbert Foldes, Daniela Rahotă, Carmen Pantiş, Dacian Foncea, Annamaria Pallag, Ligia Burtă şi reprezentantul Prefecturii, Claudia Timofte. Primul premiat a fost oftalmologul Norbert Segal, care are 40 de ani în slujba pacientului.

„Mă bucură acest premiu pentru că poartă numele unei mari doamne, şi a unui doctor deosebit care a fost Marta Buteanu. Premiul îl dedic tuturor medicilor şi asistenţilor medicali cu care am lucrat în spital 40 de ani şi care m-au ajutat să dobândesc toate calităţile cu care mi-am îngrijit pacienţii. Datorită lor am înţeles şi am slujit această maximă a oftalmologilor de pretutindeni - lumina să învingă întunericul", a spus Norbert Segal.

Pentru cei 50 de ani de activitate, acelaşi premiu i-a fost conferit şi profesorului anestezist Szilagyi Ludovic.

„În cele cinci decenii de practică am avut şansa să ajut mulţi oameni. Nu am reuşit întotdeauna, dar am avut şi mari succese petrecute la marginea morţii, lângă masa de operaţie. Cred că dacă în meseria noastră nu plecăm de la maxima bolnavul are întotdeauna dreptate, atunci nu avem cum să fim medici buni", a spus profesorul. Managerul Spitalului Judeţean din Oradea, Gheorghe Carp, a prezentat un laudatio la adresa şefei Secţiei de hematologie de la Spitalul Municipal, Gabriela Miculschi, lăudând-o pentru statornicia de a fi avut 35 de ani de activitate la aceeaşi unitate medicală.

„În cei 35 de ani am avut norocul să cunosc adevărate modele de medici care m-au învăţat să mă port omeneşte şi să îmi duc planurile până la capăt, oricât de dificil ar fi. Lor le mulţumesc!", a spus Gabriela Miculschi.

Ultimul premiu i-a fost acordat fostului ministru al Sănătăţii, Ladislau Ritli, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

„Pe lângă ajutorul primit de la colegii mei, cariera nu putea să evolueze fără o familie tolerantă, care a înţeles de ce trebuie să stau 16 ore în spital sau câteva zile departe de casă. Lor le mulţumesc pentru acest sprijin", a spus Ritli.

Şedinţa festivă a urmat unui alt eveniment, organizat la sediul DSP Bihor, de la ora 10.00, tot cu ocazia Zilei Sănătăţii. Masa rotundă a fost organizată pe subiectul bolilor transmisibile prin diverşi vectori (ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe şi rozătoare) şi s-a desfăşurat sub motto-ul „Entităţi mici, pericol mare!".

Decernarea premiilor „Dr. Marta Buteanu" s-a încheiat cu două prelegeri, una cu tema „Strategii de dezvoltare în sistemul de sănătate", susţinută de Annamaria Pallag, şi cealaltă, „Experienţa orădeană privind descentralizarea spitalelor", susţinută de dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean. Organizatorul evenimentului a fost Fundaţia pentru Sănătate, în colaborare cu Colegiul Medicilor Bihor, DSP Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor.