Depresiunea Beiuşului, în straie de sărbătoare - Zilele oraşului Ştei au ajuns la majorat
La sfârşitul săptămânii trecute, 31 august - 1 septembrie, locuitorii oraşului Ştei, împreună cu cei din Depresiunea Beiuşului, au participat la două zile de distracţie prilejuite de "majoratul" Zilelor oraşului Ştei, sărbătoare ajunsă la ediţia a XVIII-a.
Evenimentele organizate de Primăria şi Consiliul Local Ştei, Casa de Cultură "Miron Pompiliu", împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, s-au bucurat de o prezenţă masivă de personalităţi în frunte cu Ioan Micula, preşedintele European Food&Drinks, cel mai mare investitor al regiunii, invitaţi din lumea politică, senatorii Gavrilă Ghilea şi Cristian Bodea, deputatul Laza Mircea Matiuţă, subprefectul Cristian Bitea, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, primari şi viceprimari ai oraşelor şi comunelor învecinate. Sâmbătă, după primirea oficială a invitaţilor, a avut loc un ceremonial religios la statuia lui Miron Pompiliu, în cadrul căruia preoţii oraşului au ţinut o slujbă de pomenire a cărturarului şteian, iar profesorul pensionar Ioan Simedre a vorbit despre viaţa şi activitatea acestuia. A urmat un program artistic susţinut de elevii de la cele trei unităţi de învăţământ din oraş. S-au depus jerbe la statuia lui Miron Pompiliu din partea autorităţilor centrale, judeţene şi locale, a instituţiilor de învăţământ, a investitorilor din zonă, precum şi a partidelor politice.
Şedinţa festivă a Consiliului Local
De la ora 11.00, în Sala de Festivităţi a Casei de Cultură "Miron Pompiliu" a avut loc şedinţa festivă a Consiliului Local, care a avut pe ordinea de zi cuvântul primarului Iulian Balaj, mesajele către invitaţi, precum şi premierea celor nouă cupluri care şi-au sărbătorit "Nunta de Aur". În calitate de cel mai important investitor al oraşului şi regiunii, preşedintele European Food, Ioan Micula, le-a transmis localnicilor bucuria de a fi împreună ca în fiecare an „la cea mai mare sărbătoare a Şteiului, oraşul pe care îl simt aproape de suflet şi la chemarea căruia am răspuns de fiecare dată cu promptitudine. Grupul European Food&Drinks a fost şi este alături de oraşul Ştei şi de locuitorii săi prin investiţiile pe care le-a făcut aici, investiţii pe care niciun om de bună credinţă nu le poate nega şi care au fost şi continuă să fie vitale pentru dezvoltarea oraşului şi a cetăţenilor săi. În cei peste 20 de ani de activitate, grupul nostru de firme a investit aici, în depresiunea Beiuşului şi în reţeaua de distribuţie din ţară, peste 1,5 miliarde de euro, o bună parte din această sumă regăsindu-se în ceea ce am realizat în oraşul dumneavoastră". Au mai luat cuvântul senatorii Gavrilă Ghilea, Cristian Bodea, subprefectul Cristian Bitea şi preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa.
Lucrurile întră pe făgaşul normal
Primarul Iulian Balaj s-a declarat mulţumit de lucrurile înfăptuite în anul care s-a scurs de la instalarea sa în funcţie, fiind loc însă şi de mai bine. "Dacă anul trecut am trecut cu mari emoţii peste o perioadă secetoasă, în acest an s-a reuşit realizarea prizei de apă prin construcţia noului baraj pe râul Galbena, iar până la sfârşitul anului se vor înlocui la staţia de tratare a apei două aparate de clorinare. Forajul pentru apa geotermală s-a finalizat, chiar dacă termenul era decembrie 2013. S-a construit noul sediu pentru evidenţa populaţiei în holul primăriei, iar în luna martie s-a recepţionat clădirea Substaţiei de ambulanţă Ştei. Pe 1 februarie s-a redeschis Spitalul orăşenesc, cu 10 paturi, iar din 1 martie acesta are 47 de paturi.(...) Proiectul de introducere a gazului în oraş are toate aprobările şi avizele ce depind de Primărie, iar negocierile cu proprietarii terenurilor pe unde va traversa conducta sunt pe final (doar trei proprietari mai fiind în negocieri). Cu regret trebuie să vă spun că la locuinţele ANL au fost sistate lucrările din lipsa fondurilor. Odată cu trecerea la noua strategie 2014-2020 pentru proiecte europene şi implicit pentru accesarea fondurilor dorim să se creeze noi locuri de muncă. Astfel, cele mai importante proiecte vor fi trecerea la sistemul de încălzire cu apa geotermală, introducerea gazului, amenajarea ştrandului orăşenesc, reabilitarea străzilor şi trotuarelor, reabilitarea şi amenajarea parcurilor, îmbunătăţirea serviciilor salubrizării, reabilitarea centrului pentru persoane cu dizabilităţi Charisma, amenajarea lacului."
Cultură şi veselie
În holul Casei de Cultură au avut loc, sâmbătă, trei lansări de carte. "Scrisorile secrete ale tovarăşului Ivan din Ştei către iubita sa din Moscova" semnată de avocat dr. Paşcu Balaci, "Ştei - pagini de cultură" a distinsului profesor pensionar Ioan Simedre şi "Altoiuri în cuvânt" a lui Lazăr Cerescu. De asemeni, pe holurile Casei de Cultură a putut fi vizionată o expoziţie de tablouri şi alte exponate, în care au excelat lucrările meşterului popular "Laie de la Moară" din Fânaţe. După-amiaza zilei de sâmbătă scena a aparţinut tinerilor şi nu numai, printr-un spectacol deosebit de reuşit. Duminica a fost o zi aparte, deoarece şteienii au putut aprecia Parada portului popular, urmată de un program artistic şi încheiat de renumita trupă Compact, în care cei cu ghiocei la tâmple au dansat alături de copii şi nepoţi, fredonând împreună cântecele. Imediat după miezul nopţii cerul a fost invadat de un superb foc de artificii, care a luminat sărbătoarea comună a locuitorilor din Depresiunea Beiuşului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.