Depuneri de coroane, concerte şi focuri de artificii - A căzut cortina peste Toamna orădeană
Mii de orădeni au participat, la sfârşit de săptămână, la manifestările prilejuite de Ziua Oraşului, din program nelipsind tradiţionalele depuneri de coroane, concerte sau focuri de artificii. Prima parte a zilei de sâmbătă a fost dedicată evenimentelor oficiale, în timp ce Parcul 1 Decembrie a găzduit concertele şi distracţia. Orădenii au fost prezenţi în număr mare la manifestări, jandarmii responsabili cu asigurarea ordinii şi liniştii publice aproximând că circa 17.000 de persoane s-au aflat, sâmbătă seara, în zona centrală a municipiului.
Începând cu anul 1992, Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 12 octombrie, Ziua Oraşului, dată care marchează două evenimente majore din istoria sa: 12 octombrie 1918, zi în care la Oradea, în casa dr. Aurel Lazăr s-a semnat Declaraţia de Independenţă a Românilor din Transilvania, document citit la Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 şi 12 octombrie 1944, ziua în care Oradea a fost eliberată de către armatele române, cu numai câteva zile înainte de eliberarea ultimului oraş românesc, Carei. Anul acesta, manifestările organizate sâmbătă au debutat cu o şedinţă festivă, ce a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, alocuţiunile oficialilor şi istoricilor prezenţi subliniind însemnătatea evenimentului. A urmat o demonstraţie de tir cu arcul tradiţional, pe platoul din faţa Primăriei. Participanţii au pornit apoi spre Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, unde au avut loc depuneri de coroane şi un recital al Corului "Traian Moşoiu". Alaiul s-a îndreptat spre Casa Memorială Aurel Lazăr, unde a fost intonat imnul de stat şi s-au depus şi aici coroane, jerbe şi buchete de flori la placa comemorativă de pe faţada Casei Memoriale şi la statuia lui Aurel Lazăr. Un moment deosebit anul acesta l-a constituit lansarea, de pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, a 900 de baloane care au simbolizat cei 900 de ani de la atestarea documentară a oraşului. Tradiţionala retragere cu torţe, care a pornit din Parcul Traian, ajungând în Parcul 1 Decembrie a constituit un alt moment, sute de orădeni alăturându-se militarilor pe traseu. Seara zilei de sâmbătă a fost dedicată distracţiei, concertele desfăşurate în Parcul 1 Decembrie adunând, potrivit jandarmilor, aproximativ 17.000 de orădeni. Pe scenă au urcat Anysound, Magneton, Nagy Fero şi Beatrice, Sherby, dar şi CRBL şi Smiley. Ziua Oraşului s-a încheiat cu tradiţionalul foc de artificii, cei prezenţi asistând la un adevărat spectacol de lumini care a pus punct manifestărilor de anul acesta. Ieri, ultima zi a Toamnei Orădene a fost marcată tot de concerte, susţinute de Electric Fence, Cargo şi Direcţia 5. Pe parcursul celor două zile, orădenii care au ieşit din case pentru a petrece împreună au luat cu asalt standurile amplasate în Parcul 1 Decembrie, de unde şi-au putut alege mâncarea sau băuturile preferate, miile de persoane participante la manifestări profitând de vremea bună şi alegând să îşi sărbătorească oraşul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.