Într-o discreţie maximă, deputatul Ştefan Seremi  s-a însurat a doua oară, la nicio lună după divorţul de prima nevastă. La ceremonie au participat doar cei doi proaspăt însurăţei, doi martori şi ofiţerul stării civile.

Preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi (61 de ani) şi Natalia Floruţa, cu 31 de ani mai tânără decât mirele, şi-au unit sâmbătă destinele într-o ceremonie discretă în Sala mare a Primăriei Oradea. Ceremonia a început mai repede de ora planificată, dar fotoreporterul Crişanei a reuşit totuşi să surprindă fericitul eveniment. Atât mireasa cât şi mirele au fost îmbrăcaţi elegant. Natalia a purtat o rochie neagră şi o capă de blană de aceeaşi culoare, iar deputatul Seremi a îmbrăcat un costum sobru, în acelaşi ton. Nu au lipsit, evident, florile şi tradiţionalul buchet al miresei. „Este o căsătorie privată, aşa că preferăm să nu facem nicio declaraţie", a spus Ştefan Seremi la finalul ceremoniei, când a remarcat prezenţa reporterilor. Proaspăt însurăţelul şi-a luat apoi nevasta de braţ şi a ieşit zâmbitor din Primărie, au urcat într-o limuzină şi s-au îndreptat spre petrecere, într-o locaţie la fel de discretă. Căsătoria lui Seremi vine la nici o lună de la divorţul de prima nevastă, după un mariaj de patru decenii. Divorţul celor doi a fost intermediat de un mediator, după ce părţile s-au pus de acord şi cu partajul bunurilor comune.