Deszăpezire şi nu prea pe drumurile judeţene - Prima zăpadă serioasă din 2018
Cu două zile înainte de Mărţişor, iarna a ajuns în judeţul Bihor, ninsoarea căzând în noaptea de 26 spre 27 februarie. În Oradea, utilajele RER au ieşit la deszăpezire în jurul orei 1.00, împrăştiind antiderapant. În ceea ce priveşte drumurile judeţene, CJ Bihor a anunţat că s-a intervenit pe toate cele cinci zone, însă vicepreşedintele Traian Bodea s-a declarat nemulţumit de activitatea firmelor de deszăpezire.
În judeţul Bihor, prima cădere de zăpadă serioasă din anul 2018 a avut loc în noaptea de luni spre marţi. În Oradea, utilajele RER au ieşit la împrăştiat material antiderapant chiar după miezul nopții, în jurul orei 1.00. „S-a acționat cu 17 utilaje, respectiv 15 pentru împrăștiat antiderapant solid și două pentru împăștiat antiderapant lichid. S-a acționat pe urgența I, II și III, iar în momentul de față se acționează pe urgența IV, urmând să se revină pe urgența I, având în vedere căderile continue de zăpadă”, a precizat, ieri, directorul de producție al RER, Ban Ionel. Potrivit municipalităţii, în Oradea au fost stabilite patru urgențe pentru cele 882 de artere de circulație. Astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun; urgenţa II presupune intervenţia pentru deszăpezirea căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa III vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa IV toate străzile neasfaltate din municipiu. „Primăria Oradea roagă cetăţenii să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea. Reamintim că Poliția Locală poate aplica, pentru nerespectarea acestor obligaţii, sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1.500-2.500 lei pentru persoane juridice”, menţiona, ieri, Primăria Oradea.
În ceea ce priveşte drumurile judeţene, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, în jurul orei 13.00, că „toate utilajele companiilor responsabile cu deszăpezirea pe cele cinci zone ale județului Bihor și-au desfășurat activitatea de deszăpezire și curățare a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Bihor conform graficelor stabilite prin contract. La această oră nu există drum închis sau nepracticabil”. Cu trei ore înainte, însă, pe contul său de Facebook, vicepreşedintele CJ Bihor Traian Bodea postase imagini cu drumuri judeţene acoperite de zăpadă. „În această dimineață am verificat activitatea de deszăpezire a drumurilor județene. Am găsit drumuri pe care nu s-a intervenit cu utilaje și antiderapant până la această ora, astfel că societățile comerciale care au contract cu Consiliul Județean nu și-au făcut datoria conform contractului. Voi verifica bazele acestor societăți pentru a vedea dotarea tehnică și stocul de antiderapant”, se menţiona în textul care a însoţit aceste imagini.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.