Ediţia din acest an a Zilei Europene a Patrimoniului a avut ca temă promovarea patrimoniului cultural al comunităţilor locale. În acest context, sâmbătă, au fost organizate, pe Corso, mai multe activităţi care au avut ca scop prezentarea tradiţiilor fiecăreia dintre comunităţile care trăiesc în acest spaţiu al Bihorului.

Proiectul "Comunităţi orădene - patrimoniu şi cultură" a fost coordonat de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, respectiv Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor, respectiv Muzeul Municipal din Beiuş, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. În cadrul proiectului au fost propuse patru activităţi. Prima activitate s-a organizat la Galeria de Arte Vizuale, acolo unde a avut loc vernisajul expoziţiei "Piese de patrimoniu etnografice din Ţara Beiuşului". De la Muzeul Municipal Beiuş au fost aduse 40 de piese de uz casnic cu ajutorul cărora s-a reconstituit interiorul unei case ţărăneşti. Printre obiectele expuse s-au numărat cojoace tradiţionale, lăzi de zestre, costume populare, opinci, scaune cu spătar sculptate, ştergare, vase pictate etc. "Zona Binşului era specifică ţăranilor care creşteau vite şi agricultorilor, iar fiecare obiect expus are o identitate, un simbol", a precizat Nicolae Brânda, de la Muzeul din Beiuş. Tot aici, comunitatea cehă şi slovacă a pregătit pentru trecătorii de pe Corso un spectacol de dansuri populare. Acesta a fost susţinut de către Ansamblul Folcloric "Lipka" de la Liceul Teoretic "Josef Kozacek" din Budoi. Comunitatea maghiară a avut ca scenă de desfăşurare terasa restaurantului Cyrano. Aici a avut loc o demonstraţie de încondeiat ouă. De asemenea, din Cluj, din localitatea Izvorul Crişului, a sosit familia Mihaly, vechi meşteşugari care fac din lemn piese de şah şi păpuşi. Şi aici, comunitatea maghiară a susţinut un spectacol. Programul artistic a fost oferit de către Trupa de Dans Popular Pacsirta, din Tileagd, şi de Formaţia de Dans Csillagocska, din Oradea. Comunitatea germană a expus pe terasa de la Irish Pub câteva costume tradiţionale, dar şi fotografii cu activitatea Forumului Democrat German din Bihor. Aceasta a pregătit şi un program artistic susţinut de dansatorii reprezentând minoritatea germană din Palota. La eveniment au participat şi reprezentanţii comunităţii de romi din Bihor, care şi-au susţinut programul artistic la restaurantul Taverna. Tinerii au pregătit o mică demonstraţie de dansuri ţigăneşti.
În cadrul "Zilelor Europene ale Patrimoniului" în mai multe şcoli din judeţ au avut loc şi activităţi educative pe teme de patrimoniu, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean.