Doi miniştri, în vizită la Universitatea Oradea - Oportunităţi de afaceri pentru studenţi
Studenţii orădeni interesaţi de oportunităţile pe care tinerii le au să acceseze fonduri europene sau cei care au dorit să afle mai multe despre accesul absolvenţilor pe piaţa muncii s-au întâlnit, ieri, cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, şi cu ministrul IMM-urilor, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Nicolae Jianu.
Universitatea din Oradea a găzduit, ieri, conferinţa "Mediul de afaceri şi accesul tinerilor pe piaţa muncii", eveniment organizat de Departamentul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism în parteneriat cu Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - Filiala Oradea cu sprijinul Universităţii. La dezbatere au participat doi miniştri, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, şi Florin Nicolae Jianu, ministrul IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Turism alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor de învăţământ şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Bihor. Evenimentul, desfăşurat în cadrul mai multor instituţii de învăţământ superior din ţară, promovează oportunităţile de finanţare pentru tinerii care doresc să îşi înceapă o afacere, cât şi oportunităţile absolvenţilor în a accesa piaţa muncii. Astfel, studenţii prezenţi ieri la conferinţă au aflat direct de la cei responsabili modalităţile pe care tinerii le au să devină oameni de afaceri, ce posibilităţi au să acceseze fonduri europene, dar şi câteva dintre avantajele pe care antreprenorii le au în cazul în care angajează absolvenţi. "Dorim să schimbăm idei şi să aflaţi de la noi ce instrumente aveţi la dispoziţie. De asemenea, am dori să formăm o punte între antreprenori, oameni de afaceri şi mediul educaţional. Primul instrument este un program finanţat prin fonduri europene, prin care absolvenţii au la dispoziţie locuri de muncă subvenţionate. Angajatorii pot susţine astfel salariile absolvenţilor, în timp ce tinerii au posibilitatea să lucreze şi să capete experienţa necesară", a declarat Florin Nicolae Jianu, ministrul IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Turism. Acesta a mai precizat că în regiunea Nord-Vest există 650 de locuri de muncă subvenţionate din fonduri europene, respectiv 900 de lei net pe lună pentru absolvenţii de liceu şi 1.300 lei pentru absolvenţii de studii superioare. Tinerii au mai aflat şi despre Legea Întreprinzătorului Debutant, ce oferă gratuităţi şi reduceri de taxe celor care încep o primă afacere, precum şi despre un program numit România Start Up. Prezenţi la evenimentul de ieri au fost şi prefectul Claudiu Pop, Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mintaş, prim-vicepreşedinte CNIPMMR, şi Ioan Gheorghe Ţară, prorector al Universităţii Oradea.
CELE MAI SIGURE OFERTE DE LUCRU! OFERTA extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja sau facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU esteMLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate. Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimite-ti textul''INFO'' la adresa de email kovacselisabeta@gmail.com.