Echipa de prim ajutor calificat a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" Bihor a reprezentat România, în premieră, la Competiţia Mondială de Salvare. Salvatorii bihoreni au reuşit să obţină locul şapte, clasându-se astfel între primele zece cele mai bune echipe de salvatori din lume.

În perioada 09 - 12 octombrie a.c., echipele reprezentative de descarcerare şi prim ajutor calificat ale României au participat, în premieră, la Competiţia Mondială de Salvare, desfăşurată în Anglia, în localitatea Moreton-in-Marsh din comitatul Gloucestershire. La startul concursului au fost prezente echipele reprezentative din 22 de ţări: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Cehia, Chile, Columbia, Elveţia, Franţa, Ghana, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Paraguay, Portugalia, Quatar, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii şi Venezuela, lotul  României având în componenţă  echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea" al judeţului Mureş şi echipa de prim ajutor calificat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor. Competiţia a cuprins două probe: „Descarcerarea din vehicule" şi „Traumă", evoluţia echipelor fiind arbitrată de 23 experţi evaluatori din şapte ţări membre ale Organizaţiei Mondiale de Salvare (World Rescue Organisation). După parcurgerea etapelor aferente probei „Traumă", echipa bihoreană, coordonată de medicul şef locţiitor UPU/SMURD Bihor, Beres Zsolt, şi formată din plutonier adjutant Szabo Tiberiu (Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea), plutonier Perţ Raul (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea) şi plutonierul adjutant şef (r) Gyori Liviu, în calitate de şef echipă, a reuşit să ocupe un onorant loc şapte, la probă participând  22 de echipe din întreaga lume (locurile I şi II au fost ocupate de echipa Marii Britanii, iar locul III de echipa reprezentativă a Luxemburgului). Organizată de United Kingdom Rescue Organisation, în colaborare cu World Rescue Organisation, Competiţia Mondială de Salvare (World Rescue Challenge) reprezintă cel mai prestigios concurs internaţional al pompierilor şi echipelor de salvare din întreaga lume, competitorii evoluând în cadrul unor scenarii realiste şi intense, care presupun un grad ridicat de complexitate şi dificultate.