27 de familii, împreună cu copiii lor, elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” Oradea, au prezentat ieri, 7 mai, în Șanțul Cetății Oradea, mâncăruri specifice statelor membre ale Uniunii Europene, au cântat, au dansat și au participat la diferite activități în aer liber, marcând, în acest fel, sărbătorile lunii mai: Ziua Mamei (6 mai), Ziua Tatălui (13 mai), Ziua Europei (9 mai) și Ziua Familiei (15 mai).

Cântecul închinat părinților, dar și momentul coregrafic pe care l-a pregătit trupa de dans din clasa I B au creat emoție și bucurie în sufletele tuturor, copii, părinți, frați, bunici și invitați.

După programul artistic, avându-l alături pe instructorul de dans Florin Culda, de la Clubul sportiv Exclusive, cei prezenți s-au aliniat și au realizat un impresionant flashmob, animând și mai mult zona dinspre strada Griviței a Cetății Oradea.

Cel mai așteptat moment a fost regalul culinar european. Evenimentul a antrenat 27 de familii care, împreună cu copiii lor, elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” Oradea, au prezentat mâncăruri specifice celor 27 de țări ale Uniunii Europene, fiecare țară având un stand propiu. „Sunt 27 de familii care s-au înscris la eveniment. Fiecare are stand propriu, unde prezintă țara respectivă și mâncarea specifică acesteia. Copiii s-au pregătit împreună cu părinții lor pentru această activitate, pentru că scopul evenimentului este de a-i ajuta pe părinți să petreacă cât mai mult timp alături de copiii lor”, ne-a declarat prof. Stela Tăut, organizatoarea evenimentului. După degustarea produselor, au urmat jocuri, dar și alte activități în aer liber, realizate împreună cu părinții.

Trăim într-o lume mereu pe fugă, o lume în care copiii sunt, de multe ori, la coada listei de priorităţi. În România, aproape 40 la sută dintre părinţi se simt vinovaţi că nu au timp să stea cu copiii. Nu cantitatea, ci calitatea contează, spun psihologii. Câteva minute pe zi pot face minuni, dacă în acel timp reuşeşti să-i arăţi copilului tău cât de mult îl iubești.