150 de oameni, de toate vârstele, îmbrăcaţi de sărbătoare, au umplut sâmbătă sala festivă a Universităţii Partium din Oradea, cu prilejul tradiţionalului Bal al strugurilor", organizat de Forumul Democrat German. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra familiei Hoffmann, iar coordonatoarea grupurilor de dans ale FDG Oradea a fost Szilagyi Anamaria.

 

Programul a debutat în compania fermecătoarelor tinere de la trupa de majorete "Mystique", pregătite de profesoara lor, Varga Friderika. Trupa s-a înfiinţat în urmă cu şapte ani şi are în prezent 19 membre, cu vârste cuprinse între 7 şi 25 de ani. "Azi (n.r. - sâmbătă) trebuia să fim la Campionatul European de Majorete, din Elveţia, unde am fost invitate. Din păcate, din motive financiare, nu am reuşit să ajungem", ne-a declarat profesoara echipei de dansatoare, menţionând că în acest an trupa pe care o coordonează a obţinut locul I la Campionatul Naţional de Majorete de la Arad. Din programul organizat de FDG Oradea nu a lipsit talentata interpretă Carla Marin, care, deşi se află încă la o vârstă destul de fragedă, a devenit o prezenţă obişnuită în peisajul cultural orădean. În continuare, membrii Grupului de dans "Curcubeul" a FDG Oradea au prezentat câteva dansuri nemţeşti, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale. Grupul s-a format în urmă cu 13 ani şi are aproximativ 18 membri, cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani. În cadrul programului artistic au mai evoluat trupa de senioare a FDG Oradea "Enzian", precum şi grupul de dans "Trandafirul sălbatic" din Palota, care au cules aplauze prezentând dansuri nemţeşti. De menţionat că, înainte de începerea programului, la intrarea în sala festivă, fiecărui participant i s-a oferit jumătate de litru de vin şi un bilet de tombolă, toate numerele fiind câştigătoare. Au fost puse în joc obiecte casnice, îmbrăcăminte, dar şi jucării din pluş. "De ani de zile se ţine acest bal al strugurilor. La început era organizat într-un cadru mai restrâns, doar cu cei 59 de membri cu care Forumul şi-a început activitatea pe 5 ianuarie 1990", ne-a declarat Helene Vodă, preşedinta FDG Oradea, adăugând că Balul strugurilor este una dintre manifestările prin care etnicii germani din această parte a ţării urmăresc păstrarea tradiţiilor germane, pe care să le transmită apoi generaţiilor tinere.