Expoziţie din Taiwan Conducerea Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea a pregătit pentru publicul vizitator o expoziţie, care se înscrie în atmosfera Sărbătorilor de Paşte. Este vorba de lucrările reputatului artist fotograf, de talie mondială: Peng Da Li din Taipei - Taiwan şi este dedicată "Zilei Pământului". Vernisajul expoziţiei va avea loc mâine, de la ora 12.00, la Galeria Foto Art, şi va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în 4 mai, în zilele de lucru, între orele 8.00 - 18.00. Intrarea este gratuită. Dracula Reloaded! Trupa de teatru "Boom Chicky Yaka" a Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Oradea va prezenta astăzi, de la ora 18.30, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", premiera parodiei în limba engleză "Dracula Reloaded!". Preţul unui bilet este de 25.000 lei vechi.