Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor au organizat, astăzi, o conferinţă de presă, cu prilejul desfăşurării, sâmbătă, a evenimentului caritabil dedicat lui Mihai Neşu, la care sunt aşteptate să participe peste nouă mii de persoane. Autorităţile au făcut o serie de recomandări spectatorilor, cum ar fi să vină din timp la stadion, să nu încerce să falsifice bilete şi să urmeze sfaturile poliţiştilor, în special ale celor de la Rutieră.

 

Oradea găzduieşte, sâmbătă, evenimentul fotbalistic caritabil „Uniţi pentru Mihai”, pe Stadionul Iuliu Bodola. Sesiunea de autografe va fi susţinută în parcarea din strada Cantacuzino, de reprezentanţi ai celor trei echipe: „UEFAntasticii”, „Naţionala României” şi „Prietenii Mihai Neşu” începând cu ora 14.15 şi se va încheia la 15.30. Meciul va începe la ora 16.00, iar pentru a evita aglomeraţia la porţile de acces, jandarmii recomandă suporterilor să intre în stadion din timp. La stadion vor fi prezenţi mai mulţi voluntari în tricourile evenimentului cu inscripţia: „Voluntar” pe spatele tricoului, cărora le puteţi pune întrebări referitoare la eveniment. Accesul se va efectua prin 5 puncte de acces, 3 prin strada Cantacuzino, 2 prin strada Lalescu, iar în incinta stadionului există puncte de alimentare cu apă şi băuturi răcoritoare. „Este cel mai important eveniment sportiv de anul acesta şi am luat toate măsurile pentru a nu exista niciun incident. Suporterii sunt rugaţi să vină din timp la stadion şi la sesiunea de autografe. Accesul în stadion se poate face începând cu ora 14.00. Este interzis accesul pe stadion cu orice fel de recipient pentru lichide. În incintă există puncte de unde se pot achiziţiona răcoritoare. Reamintim suporterilor că este interzis accesul cu obiecte contondente, în stare de ebrietate sau cu bannere cu inscripţii obsecene”, a precizat inspectorul şef al IJJ Bihor, maior Ioan Bogdan. Acesta atrage atenţia în mod special asupra faptului că, odată intraţi, spectatorii nu mai pot ieşi din stadion şi apoi să intre din nou. „Atragem atenţia că, după controlul de acces, nu se mai poate ieşi. Cei care au încercat să falsifice bilete, să nu încerce să le folosească pentru că vom verifica. În total, în misiune vor fi sâmbătă aproximativ o sută de jandarmi, poliţişti şi agenţi ai firmei de pază. Efectivele societăţii de pază vor fi conduse de Alexandru Lungu, iar de fluire, afluire, se ocupă Poliţia Rutieră”, a mai precizat şeful IJJ Bihor.

Maşinile parcate în zona stadionului vor fi ridicate

Potrivit comisarului Alin Gherman, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, 42 de poliţişti vor fi, sâmbătă, în dispozitiv. „Circulaţia în Rogerius va fi influenţată de acest eveniment. Începând cu ora 12.00, traficul va fi restricţionat în zona stadionului. Recomandăm conducătorilor auto să urmeze indicaţiile poliţiştilor. De asemenea, atrag atenţia şoferilor să nu îşi parcheze autoturismele pe strada Olimpiadei şi să nu blocheze circulaţia tramvaielor”, a declarat comisarul Alin Gherman. În plus, Poliţia Locală a transmis că autoturisme parcate în zonă, respectiv pe strada Cantacuzino, Traian Lalescu şi în parcarea stadionului, vor fi mutate, dacă va fi cazul. Autorităţile transmit că, în situaţia în care unii nu îşi vor mai găsi maşinile acolo unde le-au lăsat, aceştia pot suna la dispeceratul Poliţiei Locale Oradea – 0259.969, pentru a afla de unde îşi pot recupera autoturismul. De subliniat este faptul că, chiar dacă vehiculul va fi ridicat şi mutat, acest lucru nu implică niciun cost din partea proprietarilor. „Le cerem tuturor răbdare, înţelepciune şi calm. Vor fi în jur de 10.000 de persoane şi facem un apel la decenţă şi civilizaţie. Este un eveniment caritabil deosebit”, a subliniat maiorul Ioan Bogdan. La conferinţa de presă de azi a fost prezentă şi Andreea Ogăraru. „Asociaţia George Ogăraru este organizatoarea acestui eveniment. Doresc să precizez că este un eveniment personal pentru Mihai Neşu, nu pentru fundaţia lui. Până acum au fost vândute 9000 de bilete, din cele 10.000. Începând de mâine, de la ora 9.00, bilete vor mai putea fi cumpărate doar la stadion. Doresc să mai transmit că, în cazul copiilor sub 14 ani, este necesar un document din care să reiasă vârsta. Persoanele cu dizabilităţi vor intra pe poarta 4. Aici va fi permis accesul autoturismelor care transportă persoane cu dizabilităţi, până la poartă. Accesul pe stadion se poate face începând cu ora 14.00, iar meciurile vor începe la 16.00. Doresc să le mulţumesc orădenilor şi autorităţilor că ne-au primit şi că au fost alături de noi şi de Mihai”, a declarat Andreea Ogăraru.