Asociația Internațională „Euro Foto Art” organizează, în parteneriat cu Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, în Turn al Primăriei Municipiului Oradea recent restaurate, o expoziție internațională de artă fotografică dedicată Zilei Orașului Oradea. 

 

Expoziția intitulată „Oradea fermecătoare” cuprinde 25 de fotografii color de o înaltă ținută artistică realizate de reputați artiști fotografi: Claudiu Szabó EFIAP (Oradea), Ovi D. Pop (Oradea), Ovidiu Gabor EFIAP (Oradea), Mészáros Ödön (Budapesta - HU), Ștefan Tóth István AFIAP (Oradea) și Zhu Ruisheng (Beijing - CN). Alături de ei expun și artiști fotografi, membrii ai Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”: Bánházi Gyöngyi (Marghita), Bokor Zsolt Levente (Oradea), Csíki János (Paleu), Kovács Orsolya (Oradea), Oros Claudiu (Oradea) și Varga Bernadette (Oradea). Fotografiile expuse prezintă într-un mod inedit cele mai reprezentative clădiri ale orașul nostru, așa cum au văzut prin obiectivele aparatelor de fotografiat artiști fotografi din Oradea sau cei care au vizitat orașul, din Beijing (China) și Budapesta (Ungaria). Publicul vizitator va putea descoperi fotografii deosebite realizate în cele patru anotimpuri ale anului. Răsăritul și apusul au fost alte motivații deosebite pentru artiștii Oros Claudiu (Oradea) și Bokor Zsolt Levente (Oradea). Fotografiile nocturne realizate de către: Bánházi Gyöngyi din Marghita, Claudiu Szabó EFIAP, Ovi D. Pop EFIAPs și Ovidiu Gabor EFIAP din Oradea cuceresc prin atmosferă, iluminare și strălucire. Imaginile realizate din dronă de către Ovi D. Pop EFIAPs  și Bokor Zsolt Levente din Oradea oferă vizitatorilor cadre inedite, realizate despre orașul nostru. Artiștii fotografi Csíki János din Paleu, Kovács Orsolya,  Ștefan Tóth István AFIAP și Varga Bernadette din Oradea , respectiv Zhu Ruisheng din Beijing - China au demonstrat prin fotografiile expuse că ”în simplitate este complexitate”. Artistul fotograf Mészáros Ödön din Budapesta  (HU) a demonstrat faptul că Oradea nu degeaba este considerată și în prezent ”micul Paris”. Vernisajul expoziției internaționale de artă fotografică  va avea loc marți, 12 octombrie 2021, la ora 10.00 și va transmisă online pe pagina de Facebook a EuroFotoArt. Lucrările expuse vor fi prezentate de către artistul fotograf Ștefan Tóth István, președintele  Asociației Internaționale „Euro Foto Art” și de către artiștii fotografi expozanți. Lucrările se vor putea viziona și pe adresa: www.eurofotoart.com. Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 11 noiembrie, putând fi vizitată de marți până duminică în luna octombrie între orele 10.00 – 18.00, iar în luna noiembrie între orele 09.00 – 17.00.