Expoziţie la Biblioteca Universităţii - Români frumoşi în imagini
În holul Bibliotecii Universităţii din Oradea a avut loc ieri vernisajul expoziţiei „Români frumoşi - Galerie de valori", concept şi fotografii de Matei Buţă.
La eveniment au luat parte studenţi, elevi şi pasionaţi ai artei fotografice. Dintre cei prezenţi îi amintim pe Lucian Silaghi, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Aurel Chiriac, director al Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi Sorin Şipoş, prorector al Universităţii din Oradea. Vernisajul a avut loc în prezenţa autorului, Matei Buţă, care le-a povestit celor prezenţi de unde a pornit ideea acestui proiect. Proiectul „Români frumoşi" este realizat în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN). Matei Buţă este pasionat de fotografie. A învăţat să lucreze cu aparatul de fotografiat în SUA şi la diferite workshop-uri, „Români frumoşi" fiind primul său proiect expoziţional. Expoziţia reuneşte un număr de 29 de fotografii extraordinare ale unor personalităţi contemporane, conaţionali care au performat în domeniile în care activează (medicină, istorie, teatru şi film, muzică, cercetare, literatură, artă, teologie, sport, etc.). Expoziţia a fost itinerată pe parcursul anului 2012 într-un format restrâns, cu doar câte şapte fotografii, la Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa şi Timişoara, expoziţia a fost vernisată cu mare succes la Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.