Festival Internaţional de Muzică la prima ediţie - Enjoy Music Băile Felix
Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Enjoy Music” Băile Felix va avea loc în weekendul 3-5 septembrie, în stațiunea Băile Felix, în Piațeta de lângă Ștrandul Apollo. Evenimentul este organizat de Asociația Enjoy Music, în parteneriat cu Primăria comunei Sânmartin și Liceul Tehnologic „Felix”.
Festivalul cuprinde concursuri și concerte şi se va desfăşura în Piațeta de lângă Ștrandul Apollo. Conform organizatorilor, acest eveniment urmărește atât susținerea și promovarea tinerelor talente, cât și promovarea stațiunii balneare Băile Felix și a atracțiilor turistice din zonă. Programul festivalului cuprinde o serie de concerte care vor fi susţinute în cadrul deschiderii oficiale (vineri, 3 septembrie, ora 19.30) și a Galei de Premiere (duminică, 5 septembrie, ora 12.00). Ziua de sâmbătă va fi dedicată competiției muzicale a tinerilor soliști sau a grupurilor, cu vârste cuprinse între 4 și 19 ani.
Astfel, vineri, 3 septembrie, de la ora 19.30, vor cânta în deschiderea festivalului: Paula Seling, Luminița Anghel, Nico, Aurelian Temișan, Ovidiu Anton, Ovidiu Lazăr, şi Corul și soliștii Enjoy Music: Natalia Bendre, Rebeca Moje, Cristina Felappi, Georgiana Caba și Alesia Vasile; Cristina Pantea - solistă a Liceului Tehnologic Felix și soliști ai Grupului Vivere - Cezara Găvruța, Maya Siladi și Ina Rus.
Sâmbătă, 4 septembrie, în intervalul orar: 12.30 – 19.30 se va desfăşura concursul dedicat atât soliştilor cât şi grupurilor. Duminică, 5 septembrie, de la ora 12.00, va avea loc Gala de premiere. Vor cânta câștigătorii premiilor 1 și a celor 3 trofee, alături de artiștii: Monica Anghel, Paula Seling, Luminița Anghel, Nico, Aurelian Temișan, Ovidiu Anton, Ovidiu Lazăr, Grupul Enjoy Music, soliști ai Liceului Tehnologic Felix - Cristina Pantea, Nicolae Bejan - și ai Grupului Vivere - Cezara Găvruța, Maya Siladi și Ina Rus.
Juriul festivalului va fi format din: Jurij Ricotti (IT) - Președintele juriului, Francesco Morettini (IT), Marco Brusati (IT), Paula Seling, Ovidiu Anton, Luminița Anghel, Monica Anghel, Nico, Aurelian Temișan, Zorica Ninkovic (SRB) și Alexandru Ilie.
La preselecții s-au înscris peste 240 de copii și tineri din întreaga țară.
Concursul va avea premii pe măsură pentru tinerii talentați: Marele Trofeu al festivalului este o sesiune de compoziție la studioul DeMoga Music București, în timp ce restul premiilor sunt de peste 30.000 RON.
„Ne dorim ca acest festival să ofere contextul în care tinerii pasionați de muzică își pot evalua și dezvolta competențele muzicale și de ce nu, contextul în care să își găsească o rampă de lansare. Sperăm ca participanții, profesorii, compozitorii și producătorii prezenți să poată socializa, să creeze noi relații, premise ale unor colaborări viitoare. Le mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor care sunt alături de noi, în special Primăriei Comunei Sânmartin și domnului Primar Cristian Laza care a fost deschis acestei inițiative și îi așteaptă cu drag în Băile Felix atât pe artiști cât și pe concurenți și toți cei care doresc să fie prezenți la acest eveniment”, au transmis organizatorii.
Intrarea la festival este liberă, respectând regulile de distanţare socială şi toate normele sanitare de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.