„Fiți buni creștini și buni români, căci acestea două una sunt!” - Episcopul Roman Ciorogariu, comemorat
Reunite într-un autentic forum, miercuri, o seamă de instituții și organizații cultural-patriotice și civice au omagiat, la Biserica cu lună din Oradea, 90 de ani de la trecerea în eternitate a vrednicului de pomenire episcop Roman Ciorogariu.
Manifestarea, inițiată de Filiala Bihor a Uniunii Vatra Românească, a reunit reprezentanți ai Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Bihor, Societății cultural-patriotice „Avram Iancu” Oradea, Asociației Naționale a Cavalerilor de Clio, Asociației Femeilor Ortodoxe din Eparhia Oradiei, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „General Traian Moșoiu” – Filiala Bihor, Fundației Culturale „Cetate Durgheu”, Asociației Pro Basarabia și Bucovina. Părtași la acțiune au fost ing. Ionel Ungur și ing. Augustin Dudaș, foști prefecți ai Bihorului, precum și alți membri și simpatizanți ai entităților amintite.
Părintele dr. Ioan Codorean, parohul Bisericii cu lună, a rostit, într-o înălțătoare atmosferă de evlavie, o rugăciune de pomenire a celui ce a fost Roman Ciorogariu, cel dintâi ierarh al reînființatei Episcopii Ortodoxe a Oradiei.
Prof. dr. Elisaveta Roșu, autoarea unui studiu monografic de referință despre vlădica Roman Ciorogariu, a evocat apoi personalitatea providențială a ierarhului omagiat, evidențiind bogata și pilduitoarea sa lucrare de zidire duhovnicească, de reorganizare administrativă și înzestrare a eparhiei, de ctitorire a noi biserici, deopotrivă activitatea desfășurată în plan educațional, politic, parlamentar și publicistic. Roman Ciorogariu a avut vocație de întemeietor. Lui i se datorează achiziționarea Reședinței Episcopale (1921), proiectul „Catedralei cu Soare”, înființarea Academiei Teologice din Oradea (1923), a Tipografiei Diecezane și a periodicului „Legea românească” (1921), crearea Muzeului Eparhial (1921), a școlii de cântăreți bisericești, a Internatului Teologic (1924), a unei fundații destinate văduvelor și orfanilor, precum și preoților bolnavi, renașterea vieții monahale în Bihor prin reînființarea Mănăstirii Izbuc (1928) ș.a. Ierarhul Roman Ciorogariu a fost adeptul activismului politic, adversarul fățiș al planurilor de deznaționalizare, un neobosit luptător pentru cauza națională și înfăptuirea Marii Uniri, un parlamentar implicat în dezbaterea Legii învățământului, a Legii cultelor ș.a. S-a numărat între victimele atentatului din 8 decembrie 1920, din Parlamentul României, alegându-se cu brațul drept mutilat și cu apelativul „arhiereul cu dreapta frântă”. A fost membru de onoare al Academiei Române (1921), i-a fost conferit gradul de „Ofițer al Academiei Franceze” pentru răspândirea culturii franceze. A fost un om al faptei, afirmând că „prefacerile mari se fac de la altarul patriei, când din patriotism se face religie”.
Universitarul și jurnalistul Ioan Laza, președintele de onoare al Filialei Bihor a Uniunii Vatra Românească, a menționat în cadrul manifestării și împlinirea unui veac de când episcopul Roman Ciorogariu a publicat lucrarea memorialistică „Zile trăite”, „o carte document, cartea unei conștiințe”, o frescă tulburătoare a societății acelor timpuri, o valoroasă mărturie reeditată în 2022, în excelente condiții grafice, într-o ediție critică, revizuită și actualizată, de către editura „Episcop Nicolae Popovici” a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.
În numele tuturor participanților, ing. Pavel Mercea, președintele executiv al Filialei Bihor a Uniunii Vatra Românească, a depus un buchet de flori pe lespedea criptei în care se află mormântul ierarhului ctitor al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.
Cei prezenți au adăstat în final, în fața Bisericii cu lună, la monumentul care eternizează în bronz chipul vlădicii Roman Ciorogariu, pătrunși de îndemnul ierarhului: „Fiți buni creștini și buni români, căci acestea două una sunt!”
Text și foto: Nicolae MESEȘAN



Felicitări! Un eveniment deosebit. Aș mentiona și prezența Asociației Naționale Cultul Eroilor "Regina Maria" - filiala Bihor.