Aula Magna a Universității din Oradea a fost plină ieri, ba chiar au fost și persoane care au stat în picioare, la un eveniment de informare în cadrul unui program pentru antreprenori, manageriat de fostul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru. Studenții au fost impresionați atât de cunoștințele tehnocratului, cât și de talentul lui oratoric, mult peste ce au ocazia să vadă zilnic.

 

Atunci când cunoștințele sunt îmbinate cu pasiune și talent oratoric rezultatele nu au cum să nu apară. Cei prezenţi au fost captivaţi pur și simplu, pentru câteva ore, de explicațiile și stilul modern de expunere al fostului ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice de pe vremea lui Dacian Cioloș, Dragoș Pîslaru, un om cu studii serioase, făcute la London School of Economics and Political Science din Marea Britanie sau Harvard Business School. Prezent în Oradea pentru informarea studenților cu privire la proiectul „Learn2Do4Entrepreneurship”, un proiect care îi poate ajuta să își înceapă o afacere, fostul ministru a fost primit de rectorul Constantin Bungău, decanul Facultății de Științe Economice – Alina Bădulescu și Andras Kapy – antreprenor local.

„Mă bucur că Universitatea din Oradea este astăzi gazda unui proiect atât de important. România educată nu înseamnă doar oameni cu diplome, ci mult mai mult, înseamnă oameni cu idei, antreprenori. Sper ca proiectul să aibă succes și cât mai mulți dintre studenții noștri să își dezvolte afaceri”, a spus rectorul Constantin Bungău.

 

„Societățile pasive, care nu inovează, rămân în urmă!”

Dragoș Pîslaru nu le-a vorbit studenților de la prezidiu. S-a ridicat și a venit în fața lor, căutând să aibă o relație interactivă cu sala.

„Știu că la evenimente vi se spune de obicei să puneți telefoanele pe „silent” sau să le opriți. Eu vă rog să le deschideți, să intrați pe acest site și să tastați acest cod”, a spus la începutul evenimentului fostul ministru. A durat un minut ca toți cei aflați în Aula Magna să răspundă la trei întrebări simple. 52% au spus că au venit la eveniment pentru că vor să învețe despre antreprenoriat, 28% - pentru că au o idee de afaceri și vor să obțină finanțare pentru a o pune în practică și 20% - din curiozitate.

„A durat doar 2-3 minute ca să aflu ce doriți toţi cei care ați venit aici. Cum aș fi putut să aflu și cât ar fi trebuit să dureze toată această procedură dacă vă puneam să ridicați mâna și vă număram? Cineva însă a gândit toată această procedură, ne-a facilitat această interacțiune, folosind tehnologia, a adăugat plus-valoare întâlnirii noastre prin intermediul unor idei. Și despre asta este antreprenoriatul.

În esență, acest proiect a pornit din dorința de a ne transforma ca societate. De a ajuta ca oamenii cu idei să se dezvolte pentru a-i influența pe ceilalți și pentru a le crea locuri din muncă, pentru a face societatea mai bună. Modelul nu este nou, a fost promovat peste tot în țările civilizate: SUA, Germania, Franța. Acest tip de dezvoltare pleacă de la ideea că societățile pasive, care nu inovează, rămân în urmă. Iar acum și aici este cel mai potrivit loc să schimbăm aceste lucruri. Suntem în unul din orașele fanion al tipului de Românie pe care vrem să o construim. Oradea nu este după Cluj-Napoca sau Timișoara, este într-o situație care o plasează într-un pol de creștere important prin specificațiile pe care ea le are, și orașele din jur nu. Avem posibilitatea utilizării banilor europeni. Trebuie să profităm de acest lucru. Cu tot respectul pentru orașele de acolo, în Sud este o densitate prea mică de firme la mia de locuitori, nu poți începe nimic de acolo. De aici, se poate da tonul. Aveți și responsabilitatea de a crea modele, mai ales că antreprenoriatul este totul despre comunitate. Este greu să schimbi o țară, dar nu să schimbi o comunitate. Iar aceste comunități se pot uni între ele pentru că lucrurile nu pot funcționa ca niște insule. Toți cei de aici, din această sală, formăm o comunitate. Toți plecați în acești ani la drum, ne putem dezvolta împreună, asumându-ne schimbarea”, a spus managerul proiectului, Dragoș Pîslaru.

Despre experiențele cu care se confruntă un antreprenor la început de drum a vorbit Andras Kapy, un antreprenor local.

 

Subvenție de 36.000 de euro

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale şi susţinerea iniţiativelor de afaceri, prin promovarea culturii antreprenoriale în regiunea Nord-Vest, asigurarea accesului la activităţi integrate de consiliere, sprijin pentru iniţierea afacerilor, asistență, mentoring şi prin formare profesională. În vederea realizării obiectivului general, se propun 4 direcţii majore de acţiune: dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale a 440 de persoane din grupul ţintă în cadrul unui program de formare profesională, stimularea ocupării pe cont propriu prin sprijinirea a 49 de antreprenori, ce vor beneficia de o subvenţie de investiţii pentru dezvoltarea unei afaceri, în valoare de aproximativ 36.000 euro, asigurarea unui program de consiliere sau mentorat permanent pentru afacerile dezoltate în cadrul celor 36 de luni de implementare şi la 12 luni după finalizarea proiectului, prin mecanismele de sprijin dezvoltate (ore de consultanţă, introducere în reţeaua clusterelor, participarea la evenimente de networking) și promovarea culturii antreprenoriale prin creşterea gradului de conştientizare cu privire la oportunităţile oferite de antreprenoriat, printr-o campanie de promovare şi informare, precum şi evidenţierea exemplelor de succes.

Proiectul este implementat de un consorțiu format din CIVITTA România, Universitatea din Oradea, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Cluster Mobilier Transilvan, AgroTransilvania Cluster, Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software - Filiala Transilvania și Impact Hub București, în perioada 12 ianuarie 2018 – 11 ianuarie 2021, și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.