Soare și bună dispoziție în curtea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 53 din Oradea, unde, pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului, cadrele didactice au propus şi desfăşurat, împreună cu copiii, variate activități pe parcursul unei întregi săptămâni.

 

Prin aceste activităţi, cadrele didactice din GPP nr. 53, structurile GPP nr. 19, GPN nr. 14, GPN nr. 15, au promovat  spiritul de echipă, au extins orizontul cultural al copiilor şi au generat un carusel de emoții, talent, interacțiuni, trăiri interioare puternice în rândul celor mici. Săptămâna dedicată copiilor a debutat într-o atmosferă de basm prin intermediul actorilor trupei „Comoara cu povești”, care au pus în scenă piesa „Hainele cele noi ale împăratului”.  Copiii s-au transpus în lumea artei pentru  o zi. „Faptul că spectacolul, în sine, este un instrument de divertisment, asigură un context pozitiv în care se pot cultiva valori și modele atât de utile celor mici în evoluția lor, pentru o creștere echilibrată, armonioasă și sănătoasă”, a spus prof. Otilia Andrada Şulea, directoarea grădiniţei. Şi pentru că teatrul nu ar fi posibil fără carte şi lectură, la nivelul grădiniţei a fost organizat şi târgul de carte Usborne English Book Fair for children, care prezintă cărţi de lectură, cărţi educative şi interactive, atractive şi pline de informaţii utile copiilor și părinților. Însă cei mici nu au avut parte doar de lecturi şi teatru. Ei au fost încurajaţi să participe la diferite ateliere şi activităţi de creaţie artistică şi plastică, cu scopul de a-şi descoperi şi dezvolta talentele.

„Copiii îmbrăcați în personaje din povești, desene animate, într-o atmosferă plină de culoare, optimism, voioșie, neastâmpăr, au confecționat coifuri pentru petrecere, pictură pe pietre în curtea grădiniței şi o paradă a costumelor. Echipați cu cele cinci simțuri am pornit și la atelierul „Funny tunnel”, perfect pentru copiii curioși, creativi și iubitori de activități senzoriale de cunoaștere, explorare și îndemânare și realizarea unor  experimente specifice micilor oameni de știință”, a mai explicat Andrada Şulea.

 La final, s-a realizat o expoziție a lucrărilor, s-au nominalizat câștigătorii concursurilor sportive si artistice, s-au apreciat desenele realizate pe asfalt, prin acordarea de diplome tuturor copiilor.

„Pentru a pune în valoare abilitățile și competențele lingvistice ale preșcolarilor s-a realizat și un concurs de poezii, iar cei care au jurizat au fost chiar cei mici”, a subliniat directoarea. Nu în ultimul rând, copiii au participat la ateliere gastronomice are au făcut

deliciul evenimentului, cei mici preparând gustări dulci și limonadă.

„Prin participarea la acest eveniment, această zi va deveni de neuitat, iar zâmbetul și bucuria va transforma acest loc într-o oază de fericire. Activitățile au reușit să îi încânte și să îi bucure pe copiii care au participat cu mult interes, au adus lumină în sufletele lor, reamintind tuturor celor implicați cât de minunată  este copilăria,  vârsta la care cea mai profundă bucurie poate fi un zâmbet curat. Copilăria e o lume aparte, plină de lumină și armonie.  Aceasta este rețeta pentru Ziua Copilului, plină de voie bună, distracție, şi bucuria de a fi împreună. La mulți ani tuturor copiilor!”, a transmis Andrada Şulea.