Oradea, 28 septembrie 2020. Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, își extinde rețeaua din România și anunță inaugurarea celui de-al șaptelea magazin, la Oradea.

  • Noul magazin va fi deschis publicului începând cu data de 30 septembrie 2020

  • Amplasată pe un teren de 5,4 ha, noua locație are o suprafață de circa 23.000 mp

  • Investițiile totale Hornbach în România ajung la 175,2 milioane de euro

„Ne bucurăm că, în ciuda contextului economic generat de criza pandemică, vom putea inaugura cel de-al șaptelea magazin din rețeaua Hornbach în România. Investiția totală este de 28,5 milioane de euro, sumă ce cuprinde și stocul inițial de marfă. Odată cu această deschidere de magazin, investițiile totale ale Hornbach în România se ridică la 175,2 milioane de euro“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General Hornbach România.

În ceea ce privește principalele motive ce au dus la decizia de a deschide un magazin în Oradea, reprezentantul companiei a subliniat că a fost aleasă această zonă deoarece este în plină dezvoltare, mai ales datorită bunei gestionări a bugetelor locale și a absorbției ridicate de fonduri europene. De asemenea, atât evoluția pozitivă a orașului în ultimii ani, cât și infrastructura și poziționarea în apropiere de graniță au fost aspecte importante luate în calcul.

Magazinul din Oradea este amplasat pe un teren de 5,4 hectare, are o suprafață de circa 23.000 de metri pătrați și include un Drive In pentru materiale de construcții, unde clienții pot intra cu mașina și încărca direct produsele dorite, o zonă dedicată articolelor de grădină și animalelor de companie, dar și departamente cu produse electrice, materiale de construcții, de feronerie, gresie și pardoseli, decorațiuni interioare, un centru de înrămări tablouri și unul de mixat vopsele și o expoziție cu articole destinate camerei de baie.

„Suntem convinși că sortimentul de o calitate ridicată, ce ține cont de rigorile germane, alături de consilierea profesională și competența angajaților noștri vor fi principalele motive pentru care orădenii vor vizita noul magazin. În plus, strategia prețurilor mereu mici face din Hornbach un partener stabil pentru clienți, aceștia beneficiind 365 de zile pe an de prețuri competitive, aspect ce garantează proiecte reușite“, a mai spus Directorul General al Hornbach România.

Peste 100 de angajați vor oferi clienților sfaturi competente și servicii extinse, cele mai căutate fiind serviciile de montaj, debitare lemn, confecționare perdele, înrămări tablouri și transport.

De altfel, pe lângă magazinul fizic, clienții din Oradea și din toată țara au acces și la magazinul online, accesând site-ul www.hornbach.ro.

Un avantaj al magazinelor Hornbach îl constituie serviciul de Rezervare & Ridicare, prin care clienții pot rezerva produsele online și apoi le pot ridica din magazin în doar 4 ore de la emiterea comenzii sau oricând în următoarele 3 săptămâni. De asemenea, există posibilitatea de a comanda online din cele peste 60.000 de produse cu livrare acasă oriunde în România.

Pe lângă cele enumerate mai sus, clienții din Oradea vor avea acces și la serviciul de self-scan. Acesta va scurta și mai mult timpul petrecut în magazin, deoarece, prin simpla instalare a aplicației mobile Hornbach, clienții își vor putea scana singuri produsele, iar apoi vor plăti rapid, cu ajutorul codului QR generat automat, la casele de marcat. Hornbach se adaptează continuu cerințelor tehnologice actuale, făcând tot posibilul să pună pe primul loc nevoile clienților.

„Inaugurarea magazinului din Oradea reconfirmă succesul Hornbach în România și arată, o dată în plus, că extinderea prin deschiderea de magazine de mari dimensiuni în orașe cheie din țară este o strategie corectă“, a mai spus Mugurel-Horia Rusu.

Acesta a mai adăugat că, pentru perioada următoare, Hornbach ia în considerare dezvoltarea rețelei și pe piețele din Cluj-Napoca și Constanța.

Noul magazin Hornbach, situat pe Calea Sântandrei nr. 2, va fi deschis pentru public începând cu data de 30 septembrie și, precum celelalte magazine din rețea, va avea program de luni până sâmbătă, între orele 08.00 și 21.00, și duminica, de la 08.00 la 19.00. În ceea ce privește zona Drive In, aceasta va fi deschisă de luni până sâmbătă, între 07.00 și 21.00, iar duminica în intervalul 08.00-19.00.

 

Despre grupul Hornbach

 

Fondată în anul 1877, Hornbach este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 6 generații. În acest moment, concernul deține 161 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 7 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara, Sibiu și Oradea).

Conceptul comercial și gama de produse sunt orientate în întregime către sprijinirea proiectelor clienților. Hornbach le garantează acestora prețuri mereu mici, fiind lider de piață pe acest segment, iar consilierea oferită de specialiștii companiei direct la raft și serviciile puse la dispoziție în fiecare magazin sunt foarte apreciate.

Prin pionierat, cum ar fi deschiderea primului magazin mixt de materiale de construcții și produse de grădinărit (1968), a primului megastore (1980) și a primului magazin de materiale de construcții cu conceptul drive-in (2003), Hornbach își dovedește în permanență forța inovatoare. De decenii, Hornbach este considerat un angajator de top, în acest moment având aproximativ 22.000 de angajați care contribuie la succesul companiei.