Întâlnire de suflet dedicată zilei de 8 Martie
La invitaţia dlui deputat Cornel Popa, cu prilejul Zilei de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, la Clubul PNL a avut loc o întâlnire dedicată acestui eveniment, cu 30 de membre ale organizaţiei judeţene Bihor a UNCMRR. După ce au fost felicitate călduros de către domnul deputat Cornel Popa şi li s-a vorbit despre semnificaţia Zilei de 8 Martie, într-o atmosferă de înaltă cordialitate şi apreciere sufletească, celor prezenţi li s-a oferit câte o mică atenţie în semn de stimă şi respect. Mulţumind în numele membrelor UNCMRR Bihor, dna Florica Pascaru a adus şi un elogiu dlui deputat Cornel Popa, pentru activitatea foarte bună pe care o desfăşoară ca deputat în Parlamentul României şi, în special, în cadrul judeţului Bihor, fiind unul dintre cei mai activi parlamentari pe care îi are judeţul nostru, dorindu-i şi în continuare mult succes în munca pe care o desfăşoară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.