Alături de spectacolele în aer liber sau din sălile de teatru, care au avut loc în fiecare weekend al lunii iunie, Festivalul pentru Copii Arcadia a venit în întâmpinarea micilor spectatori şi cu ateliere de creaţie şi provocări cercetăşeşti. Acestea s-au desfăşurat în Cetatea Oradea.

 

Săptămâna 26-2 iulie, ultima din cadrul Festivalului pentru Copii Arcadia, le-a adus micilor spectatori o serie de provocări cercetăşeşti. În perioada 26 iunie-29 iunie, copiii au fost invitaţi în Cetatea Oradea pentru a petrece timpul, gratuit, alături de voluntarii de la Cercetaşii României. Aventurierii au căutat comori rătăcite, au explorat teritorii necunoscute cu ajutorul hărții și a busolei, au pictat şi au învăţat să facă noduri în stil cercetășesc. Luni, cei mici au participat la Treasure hunt, obiectivul fiind strângerea comorii furate din cufărul fermecat al împăratului şi risipite, dar şi la atelierul de noduri.

Marţi a fost organizat un atelier de orientare. Participanții au primit o hartă şi o busolă cu ajutorul cărora au găsit o serie de obiective ascunse. Tot marţi, copiii mai mari au participat la atelierul de construcţii, provocarea fiind aceea de a realiza din beţe şi sfori (în miniatură)) elemente necesare supraviețuirii fără a distruge natura: masă, scaun, vatră suspendată, umbrar. Miercuri au fost organizate atelierul de pictură şi atelierul de brăţări.

Ieri, joi, 29 iunie, cei prezenţi în Cetate au fost invitaţi la un atelier de quilling.

Copiii au învăţat arta răsucirii hârtiei şi au aflat cum se combină fâșiile din hârtie colorată cu alte elemente pentru a crea tablouri, decorațiuni și felicitări. Tot joi, a avut loc şi un atelier al Educaţiei pentru Sănătate, în care s-a urmărit înțelegerea și conștientizarea comportamentelor sănătoase prin jocuri specifice vârstei.

Ultimul atelier din cadrul festivalului va avea loc astăzi, 30 iunie, între orele 16.00-18.00, în Cetate. Intrarea este liberă, iar doritorii sunt invitaţi să afle tehnica Origami. Participanților li se vor explica tehnicile de împăturire a hârtiei, importanța respectării instrucțiunilor, acuratețea pe care trebuie să o urmărească, toate acestea fiind esențiale pentru dezvoltarea atenției, concentrării, răbdării. La finalul atelierului fiecare participant va vorbi despre semnificația pe care o are pentru el obiectul creat. Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia se va încheia în acest weekend, ultimele spectacole programate fiind Cenuşăreasa - Trupa Arcadia (vârsta +3), sâmbătă, 1 iulie, ora 11.00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria şi A 12-a noapte (vârsta +6), Teatrul Ion Creangă Bucureşti, duminică, 2 iulie, ora 11.00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria.

Înainte de închiderea oficială şi de realizarea statisticilor finale, festivalul s-a dovedit deja un succes, peste 500 de spectatori onorând invitaţia la spectatole şi peste 60 de copii fiind înscrişi la atelierele din Cetate.