Privită ca o construcţie faraonică ce nu îşi are locul într-o clădire monument istoric, „piramida" din curtea interioară a primăriei Oradea prinde contur. Până în prezent a fost executată săpătura la fundaţii, s-au turnat fundaţiile izolate sub stâlpi, pardoseala de la subsol, planşeul peste parter şi stâlpii din beton armat.

De câteva zile, muncitorii au început montarea părţii metalice la acoperiş. Urmează să se realizeze pereţii construcţiei, acoperişul din sticlă cu iluminatoare şi finisajele interioare. Investiţia este realizată de către S.C. Abed Nego. Predarea amplasamentului a avut loc în data de 11 mai a.c., iar termenul de predare este de 12 luni. Valoarea lucrărilor se ridică la 1.546.894 lei. Acoperirea curţii interioare a Primăriei a fost gândită pentru realizarea unei săli pentru relaţii cu publicul. Spaţiul amenajat va adăposti o tejghea lungă care va asigura concomitent 34 de posturi de relaţii cu publicul şi încă 50 de locuri de aşteptare. La demisol, sala de consumaţie va avea o capacitate de 76 de locuri, cu anexe pentru preparare şi depozitare, grupuri sociale etc.
Această investiţie a fost şi este privită cu ochi critici din mai multe puncte de vedere. În primul rând, spaţiul verde a fost ras din curtea interioară a Primăriei Oradea. Apoi, şantierul, întreaga vară, a reprezentat un factor de disconfort pentru angajaţii Primăriei, care, pe lângă zgomotele utilajelor, au trebuit să suporte şi lipsa aerului condiţionat, instalaţia fiind oprită din cauza lucrărilor. Nu în ultimul rând, construcţia piramidei în curtea Primăriei Oradea este privită ca o adevărată calamitate, ca o construcţie faraonică ce nu îşi are locul într-o clădire monument istoric, căreia, în plus, îi va distruge şi microclimatul curţii. Specialiştii avertizează că această curte avea un microclimat, aerisea clădirea. Odată finalizată investiţia, temperaturile în zonă vor fi mult mai ridicate.