In memoriam Corneliu Coposu
La împlinirea a 11 ani de la trecerea în nefiinţă a ex-liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, formaţiunea locală a partidului a organizat în cursul zilei de sâmbătă câteva manifestări in memoriam.
Astfel, de la ora 9.15, la Catedrala Greco-Catolică "Sf. Nicolae" din Oradea, a avut loc un parastas oficiat de un sobor de preoţi de cult greco-catolic, condus de Preasf. Virgil Bercea, episcop al Episcopiei Greco-Catolice Oradea. La manifestare au participat aproximativ 100 de credincioşi şi membri ai PNŢCD Bihor. Apoi, de la ora 10.00, la sediul partidului din Oradea, a avut loc o reuniune la care au luat parte conducerea acestuia şi câţiva membri ai formaţiunii, în cadrul căreia av. Petru Trif a expus viaţa şi activitatea celui care a reînfiinţat partidul, după ani de suferinţă în detenţie, imediat după revoluţia din 89. Participanţii au urmărit şi câteva secvenţe televizate din activitatea lui Corneliu Coposu şi de la slujba de înmormântare din urmă cu 11 ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.