În jur de 40 de meşteri populari şi mici producători agricoli se reunesc, în aceste zile, în Parcul 1 Decembrie, cu prilejul Târgului de produse tradiţionale din Valea Ierului. Orădenii sunt invitați să cumpere produse sănătoase și naturale, preparate după rețetele bunicilor.

Târgul Gusturilor şi al Produselor din Valea Ierului se desfășoară în perioada 19-21 august, între orele 10.00-20.00, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Organizatorii evenimentului sunt Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, Asociația Civică Maghiară și Asociația Sfântul Ladislau.

„Marcăm Ziua Sfântului Ștefan, care se celebrează pe 20 august, printr-o serie de evenimente desfășurate pe parcursul a trei zile. Unul dintre acestea este Târgul Gusturilor şi Produselor din Valea Ierului, pe care, până acum, l-am organizat în Parcul Magnoliei și în Piața Unirii. Sunt prezenți aproximativ 40 de producători și meșteri locali, majoritatea din județul Bihor, dar sunt câțiva și din Satu Mare”, ne-a declarat Csomortanyi Istvan, președintele executiv al Asociației Agricultorilor din Valea Ierului.

Potrivit interlocutorului nostru, scopul târgului este de a conștientiza și a promova beneficiile consumării alimentelor produse la noi în țară, motiv pentru care, și de această dată, în cadrul evenimentului, pot fi cumpărate produse bio, precum: uleiuri presate la rece, diferite cașcavaluri, sucuri de fructe, miere, turtă dulce, vinuri premiate, murături de casă, fructe şi legume, toate sub brandul produselor din Valea Ierului - brandul deja cunoscut şi simbolizat de albăstrea.

„Prețurile produselor sunt medii, iar în comparație cu alte târguri asemănătoare din Transilvania, care se organizează la Cluj sau Sibiu, cred că sunt prețurile cele mai mici”, a mai spus interlocutorul nostru.

Tot ieri, din același ansamblu de evenimente a făcut parte și un spectacol de teatru de păpuși, care s-a jucat pe scena din Parcul 1 Decembrie și care se va desfășura și astăzi, de la ora 11.00, dar și spectacolele prezentate de câteva ansambluri populare.

Manifestările dedicate Zilei Sfântului Ștefan continuă astăzi, 20 august, în Piața Unirii, cu sfințirea pâinii noi, o tradiție a comunității maghiare, iar de la ora 19.00, pe scena din Parcul 1 Decembrie, cu un concert susținut de artiști maghiari.

„Scopul nostru este să marcăm ziua de 20 August. Ca și sărbătoare a Zilei Sfântului Ștefan este a doua ediție la Oradea. De altfel, toate aceste manifestări se află în strânsă legătură cu acțiunile organizate de Primăria Oradea, deoarece carele alegorice, care vin din Debrețin, se leagă tot de acest eveniment, doar că ajung la noi în oraș cu o zi mai târziu”, a conchis Csomortanyi Istvan.