Începând de miercuri, 13 mai - Oradea devine capitala cărții
Caravana Gaudeamus Radio România revine pe malul Crișului Repede. În perioada 13 - 17 mai, Piața Unirii va găzdui cea de-a douăsprezecea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, un eveniment de referință organizat de postul public de radiodifuziune (prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj) și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.
Deschiderea oficială a ediției va avea loc mâine, 13 mai, la ora 12.00. Președintele de onoare al ediției 2026 este dr. Simona Mihuțiu, reputat medic și cadru didactic universitar, dar, totodată, și o apreciată scriitoare, deținătoarea a numeroase distincții și premii literare.
Ediția din acest an reconfirmă succesul din ultimii ani, ocupând o suprafață expozițională de peste 750 mp. Publicul orădean se va bucura de o ofertă culturală impresionantă: peste 60 de branduri editoriale de prestigiu, reunite în 45 de standuri; mii de titluri din toate domeniile, inclusiv noutăți editoriale absolute; selecție variată de jocuri educative și muzică de calitate; evenimente interactive: lansări de carte, întâlniri cu autori și ateliere creative pentru copii, realizate în colaborare cu Asociația Pro Bambini.
Accesul publicului este gratuit, după următorul program: miercuri, joi și duminică, între orele 10.00 și 20.00; vineri și sâmbătă, între orele 10.00 și 21.00.
Pentru cei care nu pot ajunge fizic în Piața Unirii, târgul este disponibil și în format virtual pe platforma www.gaudeamus.ro, unde pot fi explorate toate ofertele expozanților.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.