Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă dă din coate şi se pune pe roate
Trei autospeciale moderne au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor, acestea reprezentând doar o parte din echipamentele ce sunt programate a fi achiziţionate în perioada următoare.
Parcul auto al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor s-a mărit cu trei autospeciale moderne. Este vorba despre o autospecială de lucru cu apă şi spumă de medie capacitate, o autospecială de intervenţie la descarcerări grele şi o autospecială de intervenţie Nuclear, Biologic, Chimic şi Radiologic. Acestea au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional, finanţat din bugetul de stat, bugetele locale şi cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Ieri, într-un cadru festiv, la care a fost prezent prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, dar şi şefii IPJ Bihor, IJJ Bihor şi IJPF Bihor a avut loc prezentarea acestor autospeciale. Potrivit generalului de brigadă Ioan Baş, şeful ISU Bihor, această nouă tehnică primită face parte din prima parte a programului care se derulează pe o perioadă de 18 luni. "Programul are ca scop îmbunătăţirea serviciilor de urgenţă prin creşterea capacităţii de răspuns adecvat situaţiilor de urgenţă şi prin sporirea gradului de siguranţă şi sănătate al cetăţenilor", a precizat şeful ISU Bihor. Autospeciala de capacitate medie pentru stingerea incendiilor, descarcerare şi prim ajutor calificat este cu tracţiune 4X4, are cabină rabatabilă cu două uşi şi patru locuri. Totodată, autospeciala pentru descarcerare de capacitate grea este destinată intervenţiei pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii diferitelor tipuri de accidente de circulaţie, auto şi tren, tehnologice sau catastrofe în scopul eliberării persoanelor surprinse şi acordării primului ajutor calificat la locul producerii evenimentului. Autospeciala de intervenţie în scop nuclear, biologic, chimic şi radiologic are un echipament nuclear care asigură detectarea radiaţiilor alfa, beta, gama şi a neutronilor. În acelaşi timp, are o memorie internă de 330 seturi de date conform cerinţelor NATO. Echipamentul chimic identifică şi cuantifică substanţele organice în sol, aer, apă, dar şi pe orice altă suprafaţă. Timpul maxim de detectare a oricărei substanţe chimice este de 20 de minute. Totodată, echipamentul biologic este destinat monitorizării nivelului de contaminare biologică în aer cu o memorie de 99 de prelevări şi alte echipamente de prelevare probe din apă. Echipamentul logistic al autospecialei este compus din cort de decontaminare accesorizat pentru 80 de persoane pe oră.
Cu aceste echipamente noi vor lucra 40 de cadre din structurile operative de intervenţie care sunt pregătite şi instruite să le folosească. În perioada următoare, în dotarea ISU Bihor urmează să sosească alte echipamente care vor fi distribuite şi substaţiilor de pompieri din judeţ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.