Întâlnire a directorilor unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din județul Bihor - Ședință de lucru
Liceul Teologic Penticostal „Betel” din Oradea a găzduit, joi, 12 februarie, ședința de lucru a directorilor unităților de învățământ preuniversitar de stat și particulare, o întâlnire care și-a propus să depășească sfera unei simple formalități administrative, constituindu-se într-un forum de armonizare a politicilor educaționale locale cu exigențele naționale.
Evenimentul a debutat sub semnul inovației prin conferința intitulată „Laboratorul de inovație educațională. Metodologii practice pentru un management constructivist”, susținută de prof. univ. dr. habil. Florica Orțan. Răspunzând invitației lansate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Casa Corpului Didactic Bihor, prelegerea a fost integrată în programul oficial de formare al Casei Corpului Didactic. Această inițiativă, realizată printr-un parteneriat strategic între Universitatea din Oradea și autoritățile educaționale locale, a oferit managerilor școlari o perspectivă aplicată asupra transformării proceselor de conducere. În completarea acestui demers, directorul Casei Corpului Didactic Bihor, a prezentat programul de formare EduLider care oferă personalului de conducere, îndrumare și control, respectiv membrilor consiliilor de administrație instrumentele necesare pentru a deveni lideri autentici, capabili să gestioneze comunități școlare complexe. Un moment esențial al discuțiilor a fost rezervat analizei pragmatice a rezultatelor școlare. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a prezentat rapoartele detaliate privind simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, oferind o imagine clară a nivelului de pregătire al elevilor. Aceste date reprezintă fundamentul pe care se vor construi strategiile de intervenție didactică pentru perioada următoare. Totodată, au fost surprinse aspectele de particularitate pentru admiterea la liceu în anul școlar 2026-2027. Agenda întâlnirii a acoperit și aspectele tehnice vitale pentru funcționarea sistemului, precum metodologia și calendarul de mobilitate a personalului didactic. Clarificările oferite în acest sens sunt menite să asigure stabilitatea corpului profesoral și ocuparea posturilor didactice conform metodologiei și normativelor în vigoare. O atenție deosebită a fost acordată managementului cazurilor de violență în mediul școlar. Discuțiile au evidențiat necesitatea unui climat de siguranță absolută, bazat pe monitorizare constantă, consiliere psihopedagogică activă pentru elevi și părinți, și o colaborare strânsă cu instituțiile specializate. Valorificarea programelor educaționale locale și naționale a fost identificată ca fiind soluția cheie pentru prevenirea incidentelor și sprijinirea tuturor actorilor implicați în procesul de învățământ.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.