Mediul de afaceri bihorean, ca şi cel din întreaga ţară, se confruntă cu grave probleme, multe dintre firme fiind în faliment sau în insolvenţă. Acesta este motivul pentru care Camera de Comerţ şi Industrie Bihor a organizat, ieri, la Centrul de Afaceri din Cetatea Oradea, o întâlnire între reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului bancar.

Întâlnirea, mediată de Ioan Micula, preşedintele CCI Bihor, Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, şi Constantin Badea, director CCI Bihor, s-a dorit a fi un prilej pentru identificarea problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri local în accesarea creditelor pentru extinderea afacerilor sau punerea în practică a unor proiecte din fonduri europene pentru care s-a primit aprobare.

"Există pe piaţă o grămadă de firme cu proiecte din fonduri europene aprobate, care bat zilnic drumurile pe la bănci şi nu pot porni investiţiile pentru că nu li se acordă împrumuturi pe motiv că sunt companii Start up. Eu, de exemplu, reprezint o firmă cu trei proiecte europene câştigate şi suntem legaţi de mâini şi de picioare. Ar trebui făcut ceva pentru ca banii respectivi să rămână aici", afirma o reprezentantă a mediului de afaceri.

Una dintre cele mai spinoase probleme cu care se confruntă mediul de afaceri la acordarea creditelor pare a fi acoperirea cu garanţii a împrumutului şi nivelul mare al dobânzilor.

"În toate ţările europene, statul e un partener al agentului economic, la noi nu se poate spune acelaşi lucru. Ce se întâmplă în România azi e un furtişag la adresa agenţilor economici. Cu dobândă de 10% nu ai cum să rezişti. Nici într-o ţară europeană nu se întâmplă aşa ceva. Agentul economic nu are o rată a profitului atât de mare ca să dea atâţia bani la bănci, de aceea mor pe capete. Când Banca Europeană a redus dobânzile, trebuia să resimţim şi noi. Dobânda de referinţă în România este de opt ori mai mare decât în Uniunea Europeană", a punctat preşedintele CCI Bihor, Ioan Micula.

La rândul lor, băncile se apără că nivelul dobânzilor practicate se reflectă în dobânda de referinţă naţională, iar sucursalele locale nu pot să nu respecte „canoanele" impune de băncile mamă.

"Problema cu care se confruntă toate băncile este de preţ, rata insolvenţei este supremă, numărul băncilor este mare, iar valoarea proprietăţilor imobiliare scade de la o zi la alta. Nu e vina noastră că se întâmplă acest lucru şi de aceea ajungem să fim catalogaţi ca nişte agenţi imobiliari", declara Lucia Pojoca, directoarea Băncii Transilvania.

Pe de altă parte, preşedintele CCI Bihor a atins un alt aspect grav cu care se confruntă mediul de afaceri. Preşedintele Ioan Micula a atras atenţia asupra efectelor negative pe care le are creşterea fără precedent a pieţei nefiscalizate în România, "care omoară mediul de afaceri corect, ducând încet, dar sigur la colapsarea bugetului statului, provocând totodată pierderi semnificative şi sistemului bancar românesc". Astfel, sectoare întregi (cum ar fi producţia de alcool, producţia şi prelucrarea cărnii, transporturi, etc.) ajung să nu mai fie creditate tocmai din cauza riscului pe care îl reprezinta piaţa neagră, dominantă în aceste sectoare. Fapt ce înrăutăţeşte direct situaţia agenţilor economici care operează în aceste domenii de activitate.

De atfel, şi reprezentanţii băncilor au recunoscut faptul că existenţa pieţei nefiscalizate reprezintă unul din elementele luate în calcul la analiza riscului, etapă prealabilă acordării unui credit.

La final, toţi participanţii au fost de acord că toate aceste aspecte dezbătute trebuie să ajungă şi la cunoştinţa autorităţilor statului îndrituite să ia măsuri pentru a uşura pe cât posibil existenţa agenţilor economici, şi nu numai. "Trebuie să facem front comun, să întocmim o adresă pe care s-o înaintăm Guvernatorului BNR şi Ministerului de Finanţe, prin intermediul căreia să le cerem să ia măsuri pentru a reduce evaziunea, doar aşa am putea avea altfel de indicatori economici. Pierdem sume enorme de bani din cauza asta. Iar principalii perdanţi ai pieţei negre sunt băncile, alături de agenţii economici cinstiţi", a concluzionat preşedintele CCI Bihor, Ioan Micula.