În perioada 24-31 iulie, la Cracovia, Polonia, s-a desfășurat Întâlnirea Mondială a Tinerilor. Din Episcopia Greco-Catolică de Oradea, la eveniment au participat 55 de tineri, însoțiți de părintele Paul Popa, reprezentatul Biroului Pastoral. De asemenea, la eveniment a fost prezent și PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

Alături de peste două milioane de tineri, din aproximativ 200 de țări, un grup de 55 de orădeni a luat parte la Ziua Mondială a Tineretului, eveniment mondial care s-a desfășurat în perioada 24-31 iulie, la Cracovia, în prezența Papei Francisc. Tinerii au fost însoțiți de părintele Paul Popa, reprezentatul Biroului Pastoral. Totodată, la ZMT a participat și PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

În perioada 24-31 iulie, Polonia a devenit „campus misericordiae”, un tărâm al milostivirii binecuvântat de viaţa sfântului Ioan Paul al II-lea şi a Sfintei Faustina Kowalska, exemplari apostoli ai milostivirii. În mijlocul tinerilor a fost prezent Papa Francisc, care a declarat acest eveniment ca un „Jubileu al tinerilor” în cadrul „Jubileului Extraordinar al Milostivirii”.

În 1983-1984, Anul Sfânt al Mântuirii, Papa i-a chemat pe tineri să celebreze împreună evenimentul Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT). Tinerii au răspuns cu un entuziasm care a depăşit toate aşteptările. Ulterior, ONU a declarat un an ca Anul Tineretului, ocazie cu care, Papa a scris o scrisoare adresată special pentru tineri, şi astfel a început obiceiul Zilelor Mondiale ale Tineretului.

Întâlnirile Mondiale se bazează pe câteva elemente principale: convocarea, mesajul Papei, întâlnirea tuturor în locul celebrării, participarea tuturor la orele de cateheză, noaptea de veghe şi rugăciune împreună cu Sfântul Părinte, celebrarea Euharistică.

De la o Zi Mondială, tânărul se reîntoarce acasă purtând cu el acele reflecţii asupra adevărului creştin şi acea experienţă a credinţei care-l vor ajuta să înfrunte problemele existenţei sale.