Istoricul Viorel Faur a împlinit 70 de ani
Universitatea din Oradea, prin Departamentul de istorie, împreună cu Asociaţia Culturală "Crişana" şi Comisia de Istorie Militară Bihor au organizat ieri, la Cercul Militar din Oradea, două manifestări omagiale dedicate istoricului Viorel Faur, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, care au fost prefaţate de un moment religios oficiat de părintele Emilian Susan. La eveniment au fost prezenţi toţi cei care au colaborat, pe parcursul anilor, cu domnul profesor, precum şi cei care au beneficiat de captivantele sale expuneri pe teme de istorie naţională şi locală.
Profesorul universitar şi istoricul Viorel Faur a fost sărbătorit ieri, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, prin două manifestări: lansarea volumului omagial intitulat "Istoriografie, cultură şi politică în nord-vestul României", îngrijit de lector universitar doctor Radu Romînaşu, respectiv prin evocarea activităţii polivalente a celui aniversat de către conf. univ. dr. Corneliu Crăciun, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, prorectorul Universităţii din Oradea, poetul şi publicistul Miron Blaga şi lector univ. dr. Florin Ardelean. "Ne aflăm în faţa unei personalităţi care şi-a onorat viaţa, profesiunea şi societatea în care a trăit. Viorel Faur este un istoric foarte serios, documentat întotdeauna, care a contribuit la ridicarea istoriografiei din Bihor, aducând-o la exigenţele unei istoriografii de semnificaţie naţională", a arătat conf. univ. dr. Corneliu Crăciun, menţionând că în ceea ce priveşte istoriografia Bihorului, a spus lucruri esenţiale de care cercetările ulterioare nu vor putea face abstracţie. Viorel Faur a fost un cadru didactic care a insuflat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor săi pasiunea pentru cercetarea istorică şi responsabilitatea pentru cuvântul scris. Volumul omagial, lansat ieri la Cercul Militar, îşi deschide coperţile cu această dedicaţie: "Profesorului şi istoricului Viorel Faur, omagiu din partea profesorilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, colegilor şi colaboratorilor din Bihor şi alte oraşe ale ţării, la împlinirea vârstei de 70 de ani". Volumul a apărut la Editura Universităţii din Oradea, şi reuneşte patru texte omagiale şi 25 de studii şi articole semnate de istorici şi cercetători din Bihor şi din ţară. Sărbătorirea de ieri s-a împlinit în mod fericit cu lansarea volumului omagial, lucrare care este, în egală măsură, o întreprindere cu caracter ştiinţific remarcabil.
Multi ani cu sanatate Domnule Profesor Faur! Nu uitati ca sunt mult mai multi cei care va iubesc si va stimeaza, decat unii lachei si amarasteni plini de frustrari si ura, incapabili de ceva pozitiv!
Life (cica!!),habar n-ai de nimic. Eu cunosc bine istoria familiei Maghiar si a lui Maghiar. Cariere Dl. prof. Faur nu are nici o legatura cu personajul amintit. Ea se bazeaza pe munca onesta. Tu nu o sa poti citi vreodata cat a scris acest om, dar intrebarea ar fi c-ai scris tu atat de important sau ce-ai realizat tu pana acum in amarata ta de Life? Mai pune mana pe carte ca sa stii cine sunt istorci in acest judet, ca pute a impostura si fals mesajul tau!...ca sa nu zic a altceva
Draga Herodot, dupa cum ai ai scris unii ar putea fi pacaliti ca ai vreo opera in spate. Din pacate din textul tau de pigmeu nu rezulta decat faptul ca esti un om impotent intellectual si ranchiunos ca tu nu esti nimic altceva om lipsit de orice calitati....binenitels, in afara de cea de a ura pe unul care a realizat ceva in viata.
La multi ani, multa sanatate si multe succese, distinse Domnule Profesor. Cu stima, Dr. Teodor Radu Pantea