Joi, 13 octombrie - Porți deschise la orga Catedralei
Episcopia Romano-Catolică de Oradea organizează joi, 13 octombrie, „Ziua porților deschise” la orga Catedralei Romano-Catolice din Oradea.
Orga mare a Catedralei Romano-Catolice din Oradea, construită în secolul al XVIII-lea, extinsă apoi de Sándor Országh la sfârșitul secolului al XIX-lea, se află în curs de renovare, cu sprijinul fondurilor Uniunii Europene Interreg V, în cadrul proiectului RoHu398. Proiectul are ca scop dezvoltarea resurselor umane turistice și culturale ale regiunii, context în care Episcopia Romano-Catolică de Oradea are de secole un rol important.
„Lucrările de extindere și restaurare a orgii au început în anul 2020 și avem bucuria de a putea anunța că vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.
Orga catedralei este un instrument care impresionează vizitatorul nu numai prin sunetul său, ci și prin soluțiile sale tehnice, proiectate și executate cu precizie inginerească. Miile de piese și componente care fac ca orga să funcționeze prin dispoziţia lor pot trezi interesul specialiştilor şi nu numai.
De foarte puţine ori se iveşte ocazia de a obține o perspectivă asupra construcției și funcționării unui instrument atât de complex, denumit şi regina instrumentelor muzicale.
Ştiind că orga nu este alcătuită doar din tuburi și clape, ci și din sistemul complex care le conectează, înainte ca toate componentele care formează sufletul instrumentului să fie acoperite conform proiectului deosebit de minuţios, Episcopia Romano-Catolică de Oradea și Parohia Catedralei Romano-Catolice din Oradea doresc să ofere publicului posibilitatea de a se apropia de acest instrument în cadrul „Zilei porților deschise”.
Astfel, joi, 13 octombrie, între orele 15.00 și 17.00, toţi cei interesaţi de tainele acestui instrument sunt aşteptaţi la Catedrala Romano-Catolică din Oradea, pentru o experiență rară și revelatoare. Cu acest prilej, doritorii vor putea inspecta orga în faza de reconstrucţie actuală. Participarea la eveniment este gratuită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.