Joi seara, la Filarmonică - Virtuozitate și emoție
Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman la concertul intitulat „Virtuozitate și emoție”, care va avea loc joi, 28 septembrie, de la ora 19.00, în sala de concerte „Enescu - Bartók”.
Evenimentul îi va avea în prim-plan pe dirijorul Cezar Verlan și clarinetistul Emil Vișenescu.
„Atât virtuozitatea, cât și emoția se regăsesc în fiecare lucrare a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart. Însă, pornind de la acestea, muzica sa dă naștere unei multitudini de sentimente, impulsuri, imagini, creând un univers propriu plin de culoare, pe care doar geniul de la Salzburg și l-ar fi putut imagina. Mozart, nu doar și-a imaginat această lume a muzicii, ci a creat-o prin fiecare notă pe care a scris-o, fiecare purtând în ea toate caracteristicile enumerate mai sus și oricâte alte trăsături descoperite de ascultători. Virtuozitatea, emoția, zburdălnicia, culoarea, toate le-a transmis către public și a rămas viu în inimile unei lumi întregi, printr-o muzică inconfundabilă”, transmit reprezentanții filarmonicii orădene.
Această lume se vrea a fi creionată de către Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, alături de dirijorul și solistul serii de astăzi, 28 septembrie, prin lucrările: Momente din baletul „Les petit riens”, Simfonia nr. 29, Concertul pentru clarinet și orchestră în La major, K.622 și Simfonia nr. 35 „Haffner”, KW 385.
Clarinetistul Emil Vișenescu
S-a născut la București, la 10 martie 1969, și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din capitală, la clasa profesorilor Ioan Cudalbu și Valeriu Barbuceanu. După finalizarea studiilor, a fost angajat în Orchestra Filarmonicii George Enescu din București. Perfecționarea sa a continuat la cursurile de specializare absolvite. Timp de doi ani, a studiat la Universitatea de Muzică din Berna-Biel cu Ernesto Molinari. Profesionalismul dovedit în aparițiile sale scenice a fost distins cu numeroase premii. Emil Vișenescu desfășoară o carieră internațională, susținând concerte ca și solist sau membru al unor ansambluri, alături de orchestre din țară și din străinătate. În calitate de membru al trio-ului Mosaic, a fost invitat să interpreteze pe scene din România, Elveția, Franța și Belgia. De asemenea, a făcut înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. Din anul 2002, este și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.
Dirijorul Cezar Verlan
S-a născut la Drobeta-Turnu Severin, la 9 iulie 1984, și este dirijor de muzică corală, precum și de muzică simfonică și operă. A absolvit Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, la specializările Pedagogie Muzicală și Stilistică interpretativă. De asemenea, a studiat Dirijat orchestră la clasa maestrului Dumitru Goia, la Academia de Arte „George Enescu” din Iași. Este membru fondator al câtorva ansambluri importante din România: Corul de cameră „Cantemus”, orchestra de cameră „Intermezzo” și diferite formații din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Și-a aprogfundat cunoștințele dirijorale cu maeștrii, precum David Crescenzi, Petre Sbârcea și alții. Între anii 2008-2015, a fost asistent universitar la Facultatea de Muzică din Timișoara, iar începând cu anul 2016, a devenit dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, unde activează și în prezent. Repertoriul pe care îl abordează Cezar Verlan este unul vast, întinzându-se de la muzica veche până la cea contemporană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.