Dacă vremea va fi mai prietenoasă, joi, 20 mai, și vineri, 21 mai, de la ora 18.00, ne întâlnim cu Dino și Mop în Parcul Libertății din Oradea.

 

„Săptămâna aceasta se întâmplă ceva extraordinar! Într-un orășel de hârtie, unde se învață bunele maniere, locuiesc două personaje, pe care le îndrăgim cu toții și pe care abia așteptăm să le revedem. Da! Se întorc Dino și Mop, care vor veni nu doar să ne viziteze, ci vor aduce cu ei și întreg Orășelul de Hârtie, bineînțeles, dacă vremea ține cu noi. N-am vrea ca frumoasele clădiri construite de copii cu atâta dăruire să fie topite de ploaie”, anunță reprezentanții Teatrului Arcadia pe pagina de Facebook.

Așadar, dacă vremea va fi bună, cele două mascote Dino și Mop vă vor întâmpina cu bucurie joi, 20 mai, și vineri, 21 mai, de la ora 18.00, în Parcul Libertății.

Proiectul „Bune Maniere în Orașul de Hârtie” a obținut finanțare în cadrul programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, program finanțat de Lidl România, coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Oradea. Proiectul este desfășurat de Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia, în parteneriat cu Asociația Teatrul de Copii.